Că tot e sezonul de concedii, e bine de știut că scriitorul Henry David Thoreau a făcut o listă cuprinzătoare de obiecte necesare pentru o excursie sau o călătorie. A uitat să menționeze totuși chiar creionul cu care scria lista.
Să zicem că asta nu e așa o mare problemă însă e puțin ciudat dacă te gândești că familia lui Thoreau însuși și-a făcut averea fabricând creioane de înaltă calitate.
Cuvântul “pencil” din engleză (creion) este derivat din cuvântul latin “penicillus”, care înseamna “little tail” (coadă mică). Adta pentru că periile romane de scris erau făcute din smocuri de blană de pe coada animalelor. Creioanele conțin grafit, dovadă stă și faptul că până și cel mai vechi creion din lume, găsit într-o casă construită în 1630 era realizat dintr-o bucată de lemn cu grafit. De altfel, se spune că un creion obișnuit are destul grafit pentru a desena o linie lungă de aproximativ 42, 2 kilometri, sau să scrie 45,000 cuvinte. Cu toate acestea, istoria nu a înregistrat pe nimeni care să confirme această ipoteză.
Istoric preocupat de creioane, Henry Petroski, subliniază faptul că ștergerea sa ușoară îl face indispensabil designerilor și inginerilor. “Cerneala reprezintă ideile cosmetizate, atunci când vor fi publice, grafitul reprezintă adevărul lor murdar”. De altfel și scriitoarea Margaret Atwood preferă creionul cernelii și spune “Luați un creion pentru a scrie în avioane, dacă i se rupe vârful nu poți să-l ascuți în avion, pentru că nu poți lua cuțite cu tine, deci ia chiar două creioane”.
Și apoi mai este economistul american Leonard Read, care a fost un luptător al principiilor economiei de piață liberă . În 1958, Read a publicat un eseu intitulat “Eu, creionul” – scris de parcă ar fi reprezentat vocea creionului în sine. Un creion melodramatic și care știe că în ochii unui om neinformat el poate părea foarte puțin impresionant deși e chiar reprezentantul bunei funcționări a pieței libere: “Ridică-mă uită-te la mine.” “Ce vezi?” “Nu se vede totul cu ochiul liber – există lemn, lac, eticheta tipărită, grafitul, un pic de metal, și o radieră.”
Și totuși, creionul continuă să explice, in spatele simplității lui stau: culegerea lemnului de cedru necesar pentru fierăstraie, topoare, motoare, frânghii și o cale ferată – toate acestea fiind importante economic. Grafitul este din Ceylon – Sri Lanka modernă – amestecat cu lut din Mississippi, acid sulfuric, grăsimi animale și numeroase alte ingrediente. Radiera creionului lui Read nu era din cauciuc, vrea sa știți, ci din clorură de sulf care a reacționat cu uleiul de seminte de rapiță, colorată cu sulfură de cadmiu.
Dacă tot vorbim despre părțile care compun un creion, iată, legenda spune că o furtună feroce a răsturnat copacii din valea idilică a ținutului englezesc Borrowdale. Sub rădăcinile lor era o substanță ciudată, strălucitoare, neagră, inițial denumită “plumb negru”. Apoi grafit. Folosit la marcaje initial, grafitul care era moale, dar rezistent la căldură, a fost de asemenea utilizat pentru turnarea de gloanțe. În curând a devenit o resursă prețioasă – nu chiar la fel de scumpă cum e vărișorul său diamantul, dar suficient de valoroasă pentru ca minerii să fie supravegheați de gărzi înarmate, pe măsură ce se schimbau din hainele lor la sfârșitul turei, ca nu cumva să încerce să scoată din mină vreo bucățică neînregistrată. Până la sfârșitul anilor 1700, producătorii de creioane francezi plăteau fericiți pentru a importa grafit Borrowdale de înaltă calitate. Dar apoi a izbucnit războiul și guvernul britanic a decis să le taie resursa. Cine a creat primul creion? Nicolas-Jacques Conté, ofițer de armată franceză, aventurier – și inginer al creionului. Conté a elaborat o modalitate de a face strămoșul creionului dintr-un amestec de argilă cu grafit continental. Pentru aceste eforturi, guvernul francez i-a acordat un brevet. Și aici putem începe să ne întrebăm dacă creionul lui Read are dreptate să fie atât de mândru de originea sa ca exemplu al mecanismului piaței liberă. Conté ar fi reușit în experimentele sale fără perspectiva unui brevet susținut de stat? Păi, nu.
Economistul John Quiggin ridică o altă obiecție apropos de aroganța creionului lui Read care ne povestește despre mărețele piețe libere. În timp ce Creionul lui Read subliniază importanța pădurilor și vagoanelor de cale ferată, atât pădurile, cât și căile ferate sunt adesea deținute și administrate de guverne. În practică, creionul este produsul unui sistem economic dezordonat, în care guvernul joacă însă un rol extrem de important, cel mai important (preluare de aici)