Tabu
CULTURE

Festivalul de artă „Film în sat” debutează cu prima ediţie

Festivalul de artă „Film în sat” debutează cu prima ediţie în perioada 3-5 iunie, în comuna Peştişani, judeţul Gorj.

Proiectul, organizat de Asociaţia Culturală „Cuzin Toma – Dacă eu pot, poţi şi tu”, îşi propune să aducă mai aproape de sufletul omului filmele româneşti, atât de apreciate la marile festivaluri internaţionale, dar atât de rar văzute de publicul larg din ţara noastră.

Selecţia filmelor a fost realizată de curatorul festivalului, Irina-Margareta Nistor.

Demersul cultural unic conceput de Cuzin Toma, unul dintre cei mai apreciaţi actori ai cotidianului, remarcabil interpret al unor roluri de film şi teatru, va aduce în satul românesc arta în toate formele ei: film, teatru, dans, muzică şi multe altele.

„Deşi sunt născut în Sprâncenata, în judeţul Olt, Peştişani este locul în care-mi sunt rădăcinile, locul în care am crescut, în care m-am dezvoltat ca om şi individ în societate. După cum poate ştiţi, CV-ul meu se împarte în două: înainte şi după 2002. Înainte de actorie şi după ce am intrat la actorie. Vorbesc de actorie, dar de fapt mă refer la artă. Menţionez arta, dar de fapt vorbesc despre cultură. Cultura ne ajută să ne acceptăm şi să ne depăşim condiţia. Film în sat este proiectul care a pornit de la dorinţa mea de a întoarce comunităţii de unde am plecat din experienţa acumulată de mine în ceea ce se numeşte cultură. Între 3 şi 5 iunie, Peştişani va deveni capitala culturală pentru fiecare dintre noi. Vă invit să vă bucuraţi de artă în toate formele ei de expresie, direct în mijlocul naturii, direct la rădăcini”, a declarat Cuzin Toma, organizatorul festivalului de artă.

Participanţii vor putea vedea proiecţiile unor filme ca: “Şi atunci, ce e libertatea?” – regia Andrei Zincă; “#dogpoopgirl” – regia Andrei Huţuleac; “Superman, Spiderman sau Batman” – regia Tudor Giurgiu; “Cadoul de Crăciun” – regia Bogdan Mureşanu; “Complet Necunoscuţi” – regia Octavian Strunilă.

Pe lângă film, publicul poate asista la spectacolul Emigranţi de Sławomir Mrożek, în regia lui Claudiu Istodor, piesă a Teatrului Mic din Bucureşti ce se va juca pe scena căminului cultural din localitate.

Programul complet este disponibil pe www.filminsat.ro.

Festivalul are loc între 3 şi 5 iunie, în comuna Peştişani, judeţul Gorj. În proximitate se află casa sculptorului Constantin Brâncuşi, biserica de lemn de la Frânceşti-Boaşca construită la 1823, dar şi Peştera Cioarei – cel mai vechi aşezământ uman atestat din Europa. În plus, participanţii vor putea vedea un monument al naturii: celebrul stejarul secular plantat la 1864 şi aflat în inima satului Brădiceni.

ARTICOLE SIMILARE

„All I Want for Christmas Is You” i-a adus lui Mariah Carey peste 60 mil. $

Andreea Damian

Misteriosul candidat indepent la presedintia Romaniei!

O noua locatie Second Cup se deschide la Universitate!

realitatea

Vedete nascute pe 12 august!

realitatea

Mesajul lui Tom Hanks după ce a fost depistat cu coronavirus

Andreea Damian

Pe Froch, invingatorul lui Bute, il asteapta un maraton sexual

Scrie un comentariu