Tabu
CULTURESlider

Film românesc premiat la Festivalul de Film de la Veneţia

Festivalul de Film de la Veneția a ajuns la final și și-a desemnat câștigătorii. Un film românesc a câștigat premiul pentru debut la Festivalul Internațional de Film de la Veneția. Este vorba de pelicula “Imaculat”, regizată de Monica Stan și George Chiper.

Acțiunea filmului are loc într-o clinică de reabilitare pentru dependenții de droguri, și urmărește povestea Dariei, o tânără care, datorită vârstei și inocenței sale, ajunge să fi protejată de ceilalți pacienți din clinică.

Drama „L’Evenement”, regizată de cineasta franceză Audrey Diwan, a câştigat sâmbătă trofeul Leul de Aur al celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia, unde România a fost reprezentată de trei producţii, în diverse secţiuni.

Cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia a început pe 1 septembrie şi a avut loc, la fel ca anul trecut, cu prezenţă fizică, dar cu un protocol pentru Covid-19.

Pe covorul roşu al evenimentului au păşit, între alţii, Pedro Almodóvar, Penélope Cruz, premiată pentru interpretare, Javier Bardem, Antonio Banderas, Jamie Lee Curtis şi Roberto Benigni – premiaţi pentru întreaga activitate -, Ben Affleck şi Jennifer Lopez, Maggie Gyllenhaal şi Ridley Scott, care a primit trofeul Glory to the Filmmaker.

România a fost reprezentată de ”Miracol”, regizat de Bogdan George Apetri, inclus în competiţia Orizzonti, ”Plastic semiotic”, scurtmetraj de Radu Jude, prezentat în afara concursului, şi de ”Imaculat”, de George Chiper-Lillemark şi Monica Stan, selectat în competiţia Giornate degli Autori, secţiune paralelă a festivalului. Acesta din urmă a primit şi două trofee colaterale – Authors under 40 Award pentru scenariu şi GdA Director Award.

În plus, regizorul Alexander Nanau făcut parte din juriul internaţional.

ARTICOLE SIMILARE

Arabia Saudită a ridicat restricţiile de călătorie pentru femei

Andreea Damian

Legătura neștiută dintre Donald Trump și Pamela Anderson

Andreea Damian

Craig Mazin, creatorul miniseriei Cernobîl, mai dă o șansă seriei Piraţii din Caraibe, dar fără Johnny Depp

Andreea Damian

Afla care machiaj este potrivit pentru mersul la birou

realitatea

CĂTĂLIN BORDEA ARE O NOUĂ IUBITĂ. CINE E NOUA LUI CUCERIRE

Andreea Damian

Delia a stârnit controverse cu ultima apariție: „Lumea zice că-s Satana”. Ce ținută a purtat artista

Andreea Damian

Scrie un comentariu