Tabu
BEAUTY

Îngrijirea părului cu ulei de cocos

Cel mai bine este să începi tratamentul cu ulei de cocos în baie, însă trebuie aplicat în așa fel încât să îți permită să te deplasezi prin casă, în timp ce părul tău se înmoaie timp de câteva ore.

Utilizează o cască de duş sau o bucată de folie din plastic sau chiar un tricou vechi. Alege ceva ce vei putea purta timp de câteva ore sau chiar peste noapte.

Pune 3-5 lingurițe de ulei de nucă de cocos într-un castron. Cantitatea de ulei de cocos de care ai nevoie, depinde de lungimea şi grosimea părului. Pentru părul gros, folosește 5 lingurițe. Dacă părul tău este mai scurt şi mai subţire, ai nevoie de doar 3 sau 4 lingurițe.

Evită să foloseşti o cantitate prea mare de ulei, mai ales pe zona scalpului. Acest lucru va face ca părul tău să arate gras chiar şi atunci când este spălat bine. Părul tău produce de asemenea propriile uleiuri naturale, care provin de la nivelul scalpului.

Toarnă puțin ulei de cocos în mână şi apoi începe aplicarea lui de la capete mai întâi spre vârfuri. Folosește-ți degetele pentru masaj. Evită aplicarea lui începând din zona scalpului. Dacă este cazul, poți aplica ulei de cocos direct la vârfuri. Masează-le ușor cu mâinile.

Pune o cască de duş, o folie de plastic sau tricou vechi peste cap şi înfășoară-l, astfel încât părul tău să fie complet acoperit. Pentru cel mai bun efect este recomandat să păstrezi părul acoperit cel puțin 2 ore. La final, spală părul de două sau de trei ori, până când părul nu se mai simte gras.

ARTICOLE SIMILARE

Si DIANA DUMITRESCU arata cum ii sta fara machiaj! FOTO

Iată care sunt beneficiile unui scrub natural cu ingrediente din bucătărie

realitatea

Egoist te cadorisește de 8 Martie

realitatea

Dr. Marek dezvaluie: Oana Zavoranu este operata din cap pana-n picioare!

Luminita Anghel isi pune silicoane: “Dupa ce nasc, imi remodelez sanii!”

Un nou ritual la Keiko Slim Spa, Total Woman

realitatea

Scrie un comentariu