Tabu
CULTURESlider

Je suis Giselle | Balet romantic la Timișoara

Iubitorii de dans contemporan vor putea urmări baletul romantic „Je suis Giselle” se va putea vedea între 5 – 13 iunie, în diferite locații din Timișoara. Vor avea loc patru reprezentații.

Actul I al baletului romantic „Je suis Giselle” este refăcut într-o manieră inedită de către Asociația Unfold Motion, cunoscută deja ca promotor al dansului contemporan românesc. Rolul principal aparține unui bărbat și va fi adus în prim plan procesul interior al omului modern care trece prin probleme ce îi apasă temporar existența: influența copleșitoare a mediului familial, diferențele de clasă socială, impactul opiniei publice asupra individului, fragilitatea psihică și lipsa de experiență combinată cu naivitatea, toate aceste probleme fiind specifice tuturor oamenilor, indiferent de sex.

Timp de o lună și jumătate, trei performeri s-au jucat în sala de repetiții de-a “Giselle” sub ochii Laviniei Urcan, iar rezultatul este un spectacol solo de dans contemporan unde nu vor lipsi costumele atent gândite, coloana sonoră dedicată, elementele de scenografie surprinzătoare si, mai ales, Dansul. Un alt aspect inedit constă în faptul că solo-ul va fi executat simultan în 3 puncte diferite, în fiecare zi de eveniment. Astfel, spectatorii au posibilitatea de a alege locul în care vor să urmărească spectacolul.

Proiectul ”Je suis Giselle” propune refacerea într-o manieră diferită a baletului romantic ”Giselle” (actul I) prin distribuirea unui bărbat în rolul principal (alături de alte două interprete) și transpunerea în manieră contemporană a subiectului prin prisma temelor comune care sunt valabile și astăzi în societatea noastră. Este adus în prim plan procesul interior al maturizării individului prin explorarea unor subiecte specifice, precum: influența copleșitoare a părinților asupra copiilor, diferențele de clasă socială, impactul opiniei publice asupra individului, fragilitatea psihologică și lipsa de experiență/naivitatea.

„Prin spectacolul ”Je suis Giselle”- ”Eu sunt Giselle” afirmăm că parcursul personajului principal poate fi al oricui în orice moment al existenței și că important este drumul către echilibru și regăsire prin tot tumultul interior specific firii umane. Je suis Giselle este o metaforă a transformării de sine, a diversității care ne înconjoară și a acceptarii proceselor personale prin care fiecare dintre noi trece de-a lungul existenței.”

Lavinia Urcan, coregrafă și co-fondatoare Unfold Motion.

Calendarul evenimentelor

  • Sâmbătă, 5 iunie 2021, ora 20:30: trei puncte diferite în Parcul Pădurice (cartier Martirilor) ora 20:30
  • Vineri, 11 iunie 2021, ora 14:30: Școala nr.20 Ciarda Roșie – reprezentație specială cu sprijinul United Way
  • Sâmbătă, 12 iunie 2021, ora 20:30: Piața Sf. Gheorghe, Bastionul Maria Theresia, Parcul Dacia
  • Duminică, 13 iunie 2021, ora 21:00: Faber – cele 3 solo-uri amplasate în același spațiu sub formă de instalație coregrafică

Locurile sunt limitate, iar accesul la spectacole se face în ordinea ajungerii la locații.

ARTICOLE SIMILARE

Carmen Iohannis, apariție impecabilă la vot. Prima Doamnă a impresionat cu ținuta sa

Andreea Damian

Vica Blochina o desfiinţează pe Oana Roman

Andreea Damian

Cum arată Mara Bănică, după ce a suferit o nouă intervenție estetică la față 

Andreea Damian

A fost desemnată cea mai periculoasă celebritate de pe Internet

Andreea Damian

Apa murdară din viituri a ajuns la Marea Barieră de Corali iar poluarea se vede din spațiu

Andreea Damian

Reacția neașteptată a Oanei Moșneagu, după ce a fost cerută în căsătorie de Vlad Gherman

Andreea Damian

Scrie un comentariu