Tabu
CULTURE

Jeff Bezos devine primul triliardar al lumii

Jeff Bezos, fondatorul și șeful executiv al Amazon, cel mai bogat om din lume la ora actuală, devine primul triliardar al planetei în plină criză a coronavirusului.

Înainte de pandemie, site-ul Comparisun, o companie care face analize comparative ale diverselor afaceri, estimase că Jeff Bezos poate deveni trilionar (1000 de miliarde) în şase ani, scrie Tabu Highlife.

Estimările companiei indicau anul 2026, bazându-se pe creșterile raportate în cinci ani cu aplicabilitate la perioada următoare. Potrivit Comparisun, în ultimii cinci ani averea lui Bezos a crescut cu 34%, arată publicația USA Today.

Bezos este deja cel mai bogat om de pe planetă iar profitul său crește văzând cu ochii de la debutul pandemiei. Comenzile online sunt în expansiune, căci Amazon este cel mai mare magazin cu desfacere la distanță de pe glob. Compania a raportat venituri de 75,5 miliarde de dolari în primul sfert al anului 2020.

În vârstă de 56 de ani, Jeff Bezos a fondat Amazon în 1994, în garajul din spatele casei sale, și deține încă 11% din acțiunile companiei, fiind și șeful executiv.

ARTICOLE SIMILARE

TIFF se mută la MTR

realitatea

Celebritati nascute pe 25 iunie!

realitatea

Mr Flash și Vicarious Bliss la Studio Martin

realitatea

Accidentally Wes Anderson: când viața reală întâlnește filmul fantasy

Ciocîrlan

„I am Paul Walker”, un film care ne îndeamnă să căutăm adevărata valoare a vieții

Andreea Damian

Nasa a plasat un ceas atomic care dacă va funcționa corect va revoluționa călătoriile în spațiu

realitatea

Scrie un comentariu