Tabu
LIFESTYLESlider

Jeff Bezos a interzis PowerPoint în ședințe și mizează pe narațiune

În scrisoarea sa anuală din 2018, fondatorul și CEO-ul Amazon, Jeff Bezos, a repetat că PowerPoint este interzis în ședințele executive.

În scrisoarea sa Bezos promovează “structura narativă” care, zice el, este mai eficientă decât PowerPoint. Potrivit lui Bezos, noii directori au avut parte de un șoc cultural la primele astefl de ședințe de la Amazon. În loc să citească propoziții scurte pe niște imagini de diapozitiv PowerPoint, toată lumea a tăcut timp de aproximativ 30 de minute pentru a citi un “memo de șase pagini structurat narativ cu propoziții reale, propoziții cu subiect, predicat și substantive”.

După ce toată lumea a citit, oamenii au discută despre subiect. “Această prezentare este mult mai bună decât prezentarea tipică PowerPoint din atât de multe motive”, a adăugat Bezos. Care ar fi acestea?

Creierele noastre sunt programate pentru narațiune

Poate că narațiunea nu a fost un ingredient la fel de critic pentru supraviețuirea noastră ca specie cum e hrana dar e pe aproape. Antropologii spun că atunci când oamenii au dobândit controlul asupra focului, aceasta a marcat o piatră de hotar majoră în dezvoltarea umană. Strămoșii noștri au fost capabili să gătească alimente, ceea ce a fost un mare plus. Dar a avut și un al doilea beneficiu. Oamenii s-au așezat în jurul focurilor de tabără, schimbând povesti. Povestirile au servit drept instruire, avertizare și inspirație.

Povestirile sunt persuasive

Aristotel este tatăl acestei teorii. Cu mai mult de 2000 de ani în urmă, el a dezvăluit cele trei elemente pe care se bazează toate argumentele ca să fie convingătoare. Ele sunt: ​​etos, logos și patos. Etosul este legat de persoană și credibilitatea acesteia. Logosul este logica – un argument trebuie să facă apel la rațiune. Dar ethosul și logosul sunt irelevante în absența patosului – emoția.

Emoția nu este un lucru rău. Cele mai mari mișcări din istorie au fost declanșate de oratori care au reușit să facă apel al rațiune și emoție: Abraham Lincoln și Martin Luther King, Jr .; și John F. Kennedy. Neurologii au descoperit că emoția este cea mai rapidă cale spre creier. Cu alte cuvinte, dacă doriți ca ideile voastre să se răspândească, povestea este singurul și cel mai bun vehicul cu ajutorul căreia trebuie să transferăm acele idei unei alte persoane sau publicului.

“Sunt de fapt un mare fan al anecdotelor în afaceri”, a spus Bezos la o întâlnire. Adesea, a spus el, anecdotele clienților sunt mai vizibile decât datele. Amazon folosește o “tonă de date” pentru a măsura succesul, a explicat Bezos. “Am observant că atunci când datele și povestea nu sunt de acord, povestirea este, de obicei, cea corectă”, a spus el. “De aceea este atât de important să verificați datele cu intuiția și instinctele voastre și trebuie să predați această lecție directorilor și juniorilor”.

Datele nu inspiră, povestirile o fac

Pur și simplu, creierul nu este construit pentru a păstra informații care sunt structurate ca simple date pe un diapozitiv. Neurologii spun că ne amintim lucrurile mult mai bine atunci când vedem imagini ale obiectului sau subiectului decât atunci când citim textul pe un diapozitiv.

În timpul discuției sale de la forumul Amazon, Bezos a spus că și-ar fi putut petrece întreaga zi vorbind despre narațiune. Are timp destul luând în considerare că povestirile propriilor angajați despre exploatarea oamenilor care muncesc pentru firma sa nu par să-l impresioneze prea mult deși sunt compuse și cu etos, logos și cu patos. Degeaba.

ARTICOLE SIMILARE

Flavia Mihășan, din nou pe micile ecrane. Ce emisiune va prezenta

Andreea Damian

Ştefan Bănică Jr. face „cuplu” cu Irina Fodor. Ce emisiune vor prezenta împreună

Andreea Damian

Afla in ce locuri isi petrec vedetele vacanta de iarna!

realitatea

De unde se inspira romanii! Copie si original: EMOTII (3 Sud Est) vs. PASSENGER (Iggy Pop)

realitatea

Ce a postat Smiley pe social media după ce s-a aflat că Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu revin la Masterchef

Andreea Damian

Persoanele cu ochii albaștri au un strămoș unic

realitatea

Scrie un comentariu