Tabu
CULTURESlider

Liniște în culise | Avanpremieră la Teatrul Nottara

O comedie spumoasă, Liniște în culise! de Michael Frayn, în regia lui Alexandru Jitea, excelează atât prin comicul de situație, cât și prin cel de limbaj, spunând povestea montării unui spectacol care are toate premisele să eșueze în cel mai catastrofal și sublim mod cu putință.

Emoțiile, melodrama, neînțelegerile ce caracterizează dinamica dintre personaje fac ca adevăratul spectacol să se desfășoare în culise, și nu pe scenă, unde aduc după ei toate poveștile din viața lor tumultuoasă. Urmărim trupa de actori din farsa imaginată de Michael Frayn de la efervescența și entuziasmul repetițiilor de costume, până la epuizarea psihică după două luni de turneu. O privire dulce-amară asupra vieții de actor, în care totul se trăiește la intensitate maximă și în care realitatea se împletește cu ficțiunea în cel mai neașteptat mod, generând situații de un umor debordant.

Premiera cu piesa Liniște în culise! a avut loc în 1982, la Londra, și, de atunci, a fost montată pe mii de scene din întreaga lume. A câștigat Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună comedie, Premiul London Evening Standard pentru cea mai bună comedie. În 2013, într-un top al pieselor preferate de britanici, Liniște în culise! a ieșit pe locul al doilea, după History Boys de Alan Bennett și înaintea lui Hamlet.

Michael Frayn s-a născut în Londra, în 1933. Și-a început cariera ca jurnalist, scriind pentru The Guardian și The Observer. A scris 11 romane, printre care Towards the End of the Morning, Headlong (care a intrat pe lista scurtă a Premiului Booker) și Spies (câștigător alWhitbread Novel Award), 17 piese de teatru (multe fiind recompensate cu premii prestigioase, precum Premiul Tony, Critics’ Circle Theatre Awards, pentru Copenhagen, Premiul Laurence Olivier pentru Liniște în culise! și Donkeys’ Years, Premiul Emmy International pentru First and Last), scenarii de film, a adaptat prima piesă a lui Cehov, Wild Honey, două lucrări de filosofie, Constructions și The Human Touch; și o carte de memorii, My Father’s Fortune. Cea mai recentă carte a sa, Matchbox Theatre, o colecție de 30 de scurte lucrări comice, a fost pusă în scenă de Hampstead Theatre în mai 2015.

Tradaptarea: Petre Bokor

Regia: Alexandru Jitea

Decorul: Ștefan Caragiu

Costumele: Liliana Cenean

Distribuția:

  • Dotty – Cerasela Iosifescu
  • Garry – Șerban Gomoi
  • Brooke – Diana Roman
  • Freddie – Alexandru Mike Gheorghiu
  • Belinda – Luminița Erga
  • Selsdon – Sorin Cociș
  • Poppy – Raluca Gheorghiu
  • Lloyd – Mihai Marinescu
  • Tim – Rareș Andrici

Piesa va avea loc în sala HORIA LOVINESCU, sâmbătă, 12 iunie, de la ora 19.00, și duminică, 13 iunie, de la aceeași oră.

ARTICOLE SIMILARE

Angelina Jolie o va interpreta pe legendara Maria Callas, într-un film biografic despre soprană

Andreea Damian

Filmul “Legături bolnăvicioase” va fi proiectat la Stockholm Queer Film Festival

realitatea

Kirsten Dunst susține că e ignorată de Hollywood: „M-am gândit că poate că nu sunt o actriță bună”

realitatea

Bogaţii lumii, noapte de pomină la Castelul Bran. Cât a costat petrecerea lui Elon Musk

Andreea Damian

Albert și Charlene de Monaco, divorț în secret

Andreea Damian

Pandemia a schimbat tendințele și felul în care ne îmbrăcăm anul acesta

Andreea Damian

Scrie un comentariu