Tabu
PEOPLESlider

Mădălina Ghenea a făcut furori la premiera celui mai nou film în care a jucat

Mădălina Ghenea a ajuns în Malta, pentru a participa la premiera noului ei film, intitulat „Deep fear”. Românca a ales o rochie albă cu o croială care a necesitat renunțarea la lenjeria intimă, iar efectul a fost de proporții, ea culegând aprecieri atât live cât și pe rețelele sociale.

Thrillerul „Deep Fear” spune povestea Naomi (Mădălina Ghenea), o proprietară de iaht care pleacă într-o călătorie spre Grenada, pentru a se întâlni cu Jackson, iubitul ei, personaj interpretat de Ed Westwick. Cei doi sunt prezentați ca un cuplu onest și onorabil, care încearcă să pună pe picioare o afacere de excursii pe yahturi în Caraibe, dar care vor fi nevoiți să facă față unei situații extraordinare.

O.S. transmise de pe o navă care se scufundă și decide să-i ajute pe cei trei supraviețuitori. Aceștia se dovedesc a fi traficanți de droguri, iar povestea se transformă într-un coșmar pentru eroină. Aceasta este forțată să salveze din epava scufundată tonele de cocaină pe care aceștia le transportau. Naomi va fi nevoită să găsească o strategie pentru a supraviețui printre rechinii tigru, cea mai de temut specie de rechini, considerată spaima navigatorilor.

”Mi-a plăcut acest personaj din momentul în care am citit scenariul. Naomi este o femeie tânără extrem de încrezătoare, plină de viaţă şi realizată – este o onoare să joc un rol feminin principal atât de motivant. M-am distrat mult în luna în care am urmat un antrenament de scufundări, ca pregătire pentru acest rol, şi abia aştept să încep filmările alături de o echipă atât de talentată.”, a dezvăluit Mădălina Ghenea, potrivit hollywoodreporter.com.

Sursa: Realitatea Star

ARTICOLE SIMILARE

Ce haine să porți pentru a avea un posterior ferm și rotund

Andreea Damian

Nick Cave despre despărțirea de Harvey: „Am fost atât de surprins că aproape că mi-am scăpat seringa”

realitatea

Eric Dane din „Anatomia lui Grey” divorţează după 14 ani de căsnicie

Andreea Damian

Sorin Bontea le răspunde clienților nemulțumiți, care au comandat mâncare de la el

Andreea Damian

Călin Geambașu, vacanță cu familia reunită după scandalurile celebre

Tabu Tabu

Laura Cosoi, în costum de baie, la 5 luni de când a născut. Cum arată actrița

Andreea Damian

Scrie un comentariu