Tabu
PEOPLE

Mai are puțin și naște dar Dana Rogoz nu are stare deloc

După spusele fostei vedete de la Abracadabra, aceasta ar fi trebuit să nască începând cu dată de 15 mai, însă se pare că fetița încă mai vrea să se lase așteptată. Dana Rogoz nu mai are răbdare și face de toate în continuare, de la citit povești pe facebook, la plimbări la iarbă verde cu rulota sau la ședințe foto cu burtica la vedere.
Vedeta a scris și o nouă postare pe blogul personal, căci mai are timp să scrie și acolo, de data această având subiect ultima trimestru al sarcinii. “Am ajuns la finalul sarcinii. Trăiesc atât de multe emoții, îmi trec atât de multe gânduri prin cap, încât am senzația unui vis. Nu reușesc să îmi focalizez atenția într-un punct, pe o singură acțiune, pe un singur gând. Și nu, nu e de la hormoni.

dana rogoz si vlad
dana rogoz si vlad

Și Radu simte la fel. Suntem pur și simplu copleșiți de emoții. În momentul acesta am contracții. Dar nu mă alarmez, pentru că sarcina aceasta am avut contracții de la 34 de săptămâni. De atunci mi-a coborât și burta. Așadar, încerc pe cât posibil să mă autoevaluez corect și să evit să merg degeaba până la spital, cu geanta de maternitate după mine (e gata! e la ușă! ). Dar nu vreau nici să ajung prea târziu, căci bebelina e în prezentație pelviană, așadar se impune cezariană. Drept urmare, azi noapte stăteam cu cartea “La ce să te aștepți când ești însărcinată” în brațe, că să mai verific o dată “semnele” travaliului. Pentru că și la Vlad am ajuns la spital mai mult de gura lui Radu, fiind convinsă că urmează să nasc abia peste 4 zile, când aveam programarea făcută. Și în câteva ore îl țineam în brațe! Urmează marea întâlnire. Cel mai spectaculos blind date. Nu mă gândesc decât să fie sănătoasă, să fie sănătoasă, să fie sănătoasă… și poate de aceea azi, în mașină cu Radu, am scăpat un: “Vai ce frică îmi e!”. Dar nu e numai frică, firește. E și imensă bucurie, e iubire, e instictul de mamă care știe, care simte că urmează să își nască puiul curând. O să îmi fie dor de perioada sarcinii, sunt convinsă. Fie ea și în pandemie, în izolare…. Dar pe de altă parte, ce aventură minunată ne așteaptă! Trăiesc un vis acum. Un vis”, a scris Dana Rogoz pe www.danarogoz.com.

ARTICOLE SIMILARE

Poliamoria sau cum fiica lui Will Smith dă startul unui nou trend în relațiile intime

Andreea Damian

Solistul Gabriel Dumitru obligat să meargă la dentist. Ce SF arată acum stomatologii

Tabu Tabu

Despărțire – șoc în showbizul românesc! Și-au spus „adio” după opt ani de relație. Au împreună o fetiță

Andreea Damian

Soțul Cristinei Spătar a intrat în politică. În ce partid s-a înscris Vicențiu Mocanu

Andreea Damian

Ruby a lansat videoclipul în care apare alături de bunica ei

Tabu Tabu

Cristina Ich și Alex Pițurcă au făcut botezul fiului după noile reguli

Tabu Tabu

Scrie un comentariu