Tabu
FASHIONPEOPLESlider

Meghan Markle a înregistrat un record fantastic

Ediția din septembrie a revistei Vogue din Marea Britanie, cea care a avut ca guest editor pe Meghan Markle, s-a vândut în cel mai scurt timp, înregistrând un record de vânzări.

Redactorul șef al revistei de modă Edward Enninful a anunțat joi prin intermediul Instagram că tirajul de 192.000 de exemplare a fost vândut în zece zile.

Pe lângă anunț, Enninful a distribuit și un videoclip inedit cu ducesa de Sussex în culise. „Iată viziunea unui editor”, a spus redactorul șef al Vogue UK. „Nu am mai experimentat așa ceva până acum.”

În videoclip, Meghan Markle povestește cum a cerut în mod subtil să devină guest editor pentru Vogue. Soția prințului Harry a fost primul guest editor în istoria de 103 ani a revistei Vogue din Marea Britanie.

Pe coperta revistei au apărut femeile pe care ducesa le admiră: Adwoa Aboah, Adut Akech, Ramla Ali, Jacinda Ardern, Sinead Burke, Gemma Chan, Laverne Cox, Jane Fonda, Salma Hayek Pinault, Francesca Hayward, Jameela Jamil, Chimamanda Ngozi Adichie, Yara Shahidi, Greta Thunberg, Christy Turlington Burns – plus cititoarea revistei, reprezentată de o oglindă. Astfel, fiecare persoană care va citi revista se va vedea pe coperta acesteia, privind în oglindă.

„Să fiu guest editor al ediției din septembrie a Vogue Marea Britanie a fost o experiență plină de satisfacții. Sunt atât de fericită să particip activ la tot acest proces, să lucrez în spatele camerelor în toate lunile acestea, iar acum să pot să împărtășesc cu voi ce am creat. Mulțumesc tuturor prietenilor care m-au sprijinit în această provocare și care m-au ajutat să realizez paginile și coperta revistei. Vă mulțumesc pentru că ați spus „Da!” și mulțumesc lui Edward pentru această oportunitate extraordinară”, a scris Meghan Markle la vremea respectivă pe contul său de Instagram.

ARTICOLE SIMILARE

Cu ce se ocupă Magda Vasiliu la cinci ani după ce a plecat definitiv din România pentru a-și salva copilul de cancer

Andreea Damian

Brie Larson și Samuel L. Jackson au cântat ironic “Shallow”-ul lui Lady Gaga

realitatea

Roxana Hulpe revine pe sticlă 

Andreea Damian

Trend Alert: Bondage & Fetiș

realitatea

10 perechi de vedete care s-au îmbrăcat la fel. Ne e greu să decidem cui îi stă mai bine

Andreea Damian

Vedete nascute pe 23 august!

realitatea

Scrie un comentariu