Tabu
PEOPLESlider

NEW COUPLE ALERT | Demi Moore și John Travolta

Se zvonește că Demi Moore și John Travolta ar forma cel mai nou cuplu de la Hollywood. Potrivit publicației „Bild”, cei doi actori ar fi fost văzuți împreună de câteva ori, în Florida, acolo unde au ieșit să ia masa împreună.

„Cei doi au luat masa împreună, la lumina lumânărilor. Părea foarte romantic. Râdeau mult și se țineau de mână. Nu părea o întâlnire obișnuită între prieteni”, a declarat un chelner, potrivit sursei citate.

Mai mult de atât, se pare că relația dintre cei doi ar fi început la sugestia lui Bruce Willis, fostul soț al lui Demi Moore, care este foarte bun prieten cu John Travolta. Se pare că acesta i-ar fi sugerat să iasă cu Demi Moore după ce soția lui s-a stins din viață.

Actorul a suferit teribil atunci când soția lui, Kelly Preston, s-a stins din viață în urma unei lupte cu o boală adesea necruțătoare: cancerul. Cei doi erau căsătoriți din 1991. „Dragă Kelly, ai adus pe lume cei mai minunați copii pe care îi știu. Îți mulțumesc. Te iubim și ne lipsești”, a scris actorul la momentul respectiv.

„Cu mare tristețe și cu inima îndurerată vă informez că frumoasa mea soție, Kelly, a pierdut lupta pe care o ducea de doi ani cu cancerul la sân. Îmi voi lua ceva timp pentru a fi alături de copiii mei, care tocmai și-au pierdut mama, așa că vă rog să mă iertați dacă nu veți mai auzi de noi o perioadă. Vă rog să știți că voi simți dragostea voastră în săptămânile și lunile ce vor urma, pe măsură ce ne vom vindeca”, a transmis John Travolta acum un an.

ARTICOLE SIMILARE

Biroul de acasă | Inspirații pentru crearea unei zone de birou într-un dormitor

Andreea Damian

Loredana nu renunță la aparițiile sexy nici în izolare

Tabu Tabu

Investitorii globali cer KFC, McDonald’s și Burger King să reducă emisiile de carbon

realitatea

Colaborarea momentului! Smiley și Horia Moculescu au lansat o piesă împreună – VIDEO

Andreea Damian

Iulia Albu, mireasă din nou!

Andreea Damian

Lucian Viziru și-a petrecut Revelionul în spital: „Credeam că am făcut infarct pentru că…”

Andreea Damian

Scrie un comentariu