Tabu
CULTURESlider

O frescă erotică despre legenda greacă a Ledei și lebedei a fost găsită la Pompei

O frescă înfățișând o scenă erotică din miturile și legendele greceși cu Leda și Lebada a fost dezvăluită publicului pentru prima dată în vechiul oraș roman Pompeii.

Fresca bine conservată a Ledei care e lăsată însărcinată de zeul roman Jupiter, deghizat în lebădă, a fost găsită anul trecut în timpul săpăturilor Regio V, o zonă a parcului arheologic care a oferit cercetătorilor mai multe surprize. Via del Vesuvio, drumul pe care se presupune că locuia clasa superioară, sau domus, locul unde a fost găsită fresca, este acum deschis publicului vizitator. Arheologii cred că locul în care a fost găsită fresca aparținea unui negustor bogat, care dorea să reflecte nivelul său înalt de cultură prin împodobirea casei sale cu fresce inspirate de mituri. Imaginea era destul de des întâlnită în casele din Pompei și Herculane, cele două localități care au fost distruse atunci când Muntele Vezuviu a izbucnit în anii 79.

Leda este o figură importantă în mitologia greacă. Se spune că ea a născut copiii lui Zeus, versiunea greacă a lui Jupiter și ai unui rege muritor al Spartei. Conform mitului, frumoasa Elena din Troia și gemenii Castor și Pollux sunt copiii Ledei.

Nu este clar când Regio V, un sit de 21,8 hectare situat la nordul parcului arheologic va fi pe deplin accesibil publicului deși în ultimul an s-a lucrat intens în zona respectivă. Una dintre ultimele descoperiri a fost o frescă înfățișând gladiatori luptând.

Fresca a fost găsită pe un perete de sub scara a ceea ce era probabil o tavernă frecventată de gladiatori și care le oferea cazare la un etaj superior pentru ca ei să poată avea relații sexuale cu lucrătorii sexuali ai perioadei.

ARTICOLE SIMILARE

Noua generație de prinți pe Instagram. Cum se distrează tinerii monarhiști în vacanțe

Andreea Damian

Rihanna a fost numită ambasadoare a statului Barbados

Andreea Damian

Concurs ⎥ Cea mai bună piesă românească a anului 2020

Ciocîrlan

1 MARTIE: florile nu îndulcesc palmele, în România egalitatea de gen încă e TABU

Black Eyed Peas, la Untold fără Fergie. will.i.am, hotărâre ce afectează trupa

Andreea Damian

Premiile BAFTA 2022 | Vezi ce ținute au purtat vedetele pe covorul roșu

Andreea Damian

Scrie un comentariu