Locuiește în Beclean pe Someș, a fost învățătoare și e prietenă cu toți actorii care joacă în piesele lui Afrim. Se sună, se felicită, sunt ca într-o familie. „Cristi Popa mă sună și îmi cere părerea, Emilian Oprea de la Brăila – dacă se supără Radu pe el – mă sună: «Mami, vorbiți cu Radu că e supărat pe mine» Păi ce-ai făcut măi, Emiliene?”
De Florii au sunat-o Mihai Smarandache și Nicoleta Lefter (actorii din rolurile principale din „Inimi Cicatrizate“, piesa regizată de Radu Afrim la Constanța), iar Rodica Mandache i-a trimis un SMS de felicitare. Prăjiturile ei sunt celebre printre actorii care au fost colegi cu Radu de facultate, iar la 61 de ani, merge aproape în fiecare colț de țară, să vadă spectacolele fiului ei.
Pasiunea Hortensiei pentru teatru a început la începutul anilor ’60, pe vremea când era elevă la școala pedagogică la Cluj; programa școală includea pregătire specială cu actori și le-a avut profesoare Silvia Popovici și Melania Ursu, două dintre actrițele celebre ale acelei perioade.
Clujul era primul oraș mare în care fusese vreodată și i-a plăcut mult să meargă la teatru, la operă, operetă și la filarmonica, iar când a fost repartizată în satul Agrișul de jos, a trebuit să renunțe la toate acestea. Era un sat fără curent electric, fără drum asfaltat și cu un singur radio cu galene la care se adună toată lumea să asculte știrile. Mergea prin pădure, 7 km în fiecare zi, prin noroi și frig.
Rămăsese însărcinată, era iarnă și mergea prin zăpadă. Purta o geacă îmblănită, de fâș, și ținea brațele desfăcute, ca haina să nu fâșâie și să poată auzi zgomotele din pădure. În noapte, își lua ca reper lumina de la gară – așa știa că mai are de mers 2 km până acasă.
Când Radu a împlinit 3 ani îl lua din când în când cu ea la școală. Îl așeza pe o păturică și asista la activități. Dacă se plictisea, se ridica, lua penarele la copii și se juca cu ele, desenând.
Perioada de la Agrișul de jos a fost grea. I-au lipsit spectacolele de teatru și actorii pe care îi întâlnise la Cluj. Știe că i-a povestit multe despre asta fiului ei, dar nu s-a gândit niciodată că l-ar fi putut influența.
„L-am lăsat întotdeauna să facă ce vrea el, l-am susținut. După ce a făcut filologie, a venit și mi-a zis: «Cum ai putut să faci asta 30 de ani? Dacă poezia aia nu le place copiilor, și io știu că nu le place pentru că nici mie nu mi-o plăcut, de ce să nu fac alta?» Nu s-a obișnuit cu sistemul ăsta de încarcerare, cu programă școlară. A dat la regie și a luat.”
Mami Afrim mai merge și astăzi la școală, suplinește învățătorii sau profesorii care se îmbolnăvesc. De când s-a pensionat a făcut cursuri de specializare, are diplome noi și vrea să fie în pas cu ceilalți profesori. Așa cum s-a întâmplat, când după 1989, s-a dus la Brașov, singură, ca să învețe despre sistemul Waldorf.
Radu Afrim e cel mai premiat tânăr regizor rom¬ân de teatru. A câștigat de două ori premiul UNITER pentru cel mai bun regizor, a fost desemnat omul de cultură European al anului 2008 (KulturForum Europa), iar în acest an piesa lui, „Omul pernă“, i-a adus nominalizarea UNITER pentru cea mai bună piesă și cel mai bun regizor.