Theodor Andrei a intrat în semifinala a doua la Eurovision 2023, dar a ratat calificarea în finala de sâmbătă, 13 mai.
După acest eșec, au apărut reacțiile, atât la adresa reprezentantului României, cât și la cea a Televiziunii Române.
Unul dintre cei care au criticat TVR după ce Theodor Andrei nu a reușit să ajungă în finala Eurovision 2023 a fost Mihai Trăistariu. Artistul și-a exprimat părerea pe rețelele de socializare, precizând că nu tânărul cântăreț este vinovat pentru acest eșec, ci Televiziunea Română și cei care au ales această piesă să reprezinte România la cel mai mare concurs de muzică din Europa.
„Părerea mea despre Semifinala EUROVISION din seara asta și despre necalificarea României în Finală… Să începem cu începutul! Această melodie – cea a României – nu avea ce să caute pe scena Eurovision internațională”, a afirmat Trăistariu pe pagina sa de Facebook.
Pe de altă parte, artistul susține că Theodor Andrei este un copil talentat, care „a ajuns la un nivel vocal foarte bun”.
„Însă… Theodor încă e mic și lipsit de experiența unor concerte mari. Nu a avut timpul necesar să digere CE ÎNSEAMNĂ Eurovision cu adevărat. Și-atunci e o greșeală uriașă să citesc prin ziare că show-ul a fost gândit, conceput de el. Și aprobat, avizat, folosit apoi de TVR. Eu, personal, cred că TVR n-a mai crezut în el și n-a mai avut nici măcar chef să-i gândească ceva show. Și-atunci s-au prefăcut că-l lasă pe artist cu această sarcină. Au vrut, practic, să arunce ulterior nereușita… pe copil”, a precizat Mihai Trăistariu.
„Deci Tvr experimentează în continuare, trimițând un copil necopt la Eurovision. Au mai făcut greșeala asta. Așa se întâmplă când schimbi echipa Eurovision mereu! Fiecare nou șef pe Eurovision… vine cu aceleași și aceleași greșeli. Când abia învață din greșeli și totul ar merge spre bine, este schimbată echipa. Și o luăm de la zero cu fix aceleași greșeli! După 50 de ani, TVR încă mai lasă Eurovision-ul românesc să fie câștigat LA PLESNEALĂ… de oricine. Și iată ce catastrofe se întâmplă”, a mai spus Mihai Trăistariu.
Mihai Trăistariu este de părere că spectacolul oferit de România în semifinala Eurovision nu a fost deloc unul pe măsura așteptărilor. „Punctasem la un interviu că România ar putea salva piesa lui Theodor venind cu un show spectaculos. Din păcate România a venit cu un show chiar MAI PROST DECÂT ÎN FINALA ROMÂNEASCĂ. Totul complet șters. Totul neinteresant. Monoton. Nu tu mișcare, nu tu vreun dansator, vreo dansatoare, vreo figurație. Nimic colorat. Nimic viu”, a precizat artistul.
Sursa: Tabu.RO