Tabu
LIFESTYLESlider

Solstițiu de vară. Tradiții și superstiții. Ce trebuie să faci în această zi

Luni, 21 iunie, este solstițiu de vara, practic cea mai lungă zi din an, eveniment care marchează debutul verii astronomice.

Tradiția și superstițiile privind solstițiul de vară au rădăcini străvechi, fiindcă cea mai lungă zi (iluminată de Soare) a anului a fost considerată punct de balanță, de răscruce, de schimbare, o zi a absolutului, înscrisă sub semnul focului, care este simbolul soarelui.

Solstițiul de vară simbolizează puterea Soarelui și frumusețea Pământului.

Ziua solstițiului de vară, când se credea că încetează cucul a cânta era numită „Amuțitul cucului”, scrie Ion Ghinoiu. „Cântecul lui, orologiu pentru măsurarea timpului și sursă de inspirație melancolică în folclorul de dor și jale începe să fie auzit la Blagoveștenie (25 martie) sau Ziua Cucului și încetează brusc, trei luni mai târziu, la Sânziene (24 iunie). Conform tradiției, el s-ar îneca în acestă zi cu un bob de orz și s-ar transforma șase luni în uliu”. Cucul indică primăvara astronomică, iar pentru români, cucul simboliza, în funcție de unde cântă, cum cântă și pe ce stă, fie sănătatea, norocul sau căsătoria, dar uneori și moartea.

Perioada solstițiului de vară era prielnică și pentru culegerea unor plante de leac: pentru acestea exista un calendar tradițional riguros și anumite plante se culegeau doar noaptea (spre exemplu în noaptea de Sânziene. Solstițiul de vară este considerată fi o zi destinată purificării și oamenii consideră că în ziua aceasta spiritele pământului, dar și ale cerului, se întorc pe pământ și umblă printre cei vii.

De altfel, se crede că ziua aceasta este una puternică pentru îndeplinirea unor magii puternice în legătură cu orice plan al vieții, cum ar fi dragostea, sănătatea sau chiar banii. În ziua aceasta oamenii făceau petreceri, care începeau de ziua și continuau până noaptea, moment în care se aprindeau focuri. Este complet interzis să stingi aceste focuri, pentru că ele alungau spiritele rele din casele oamenilor.

De asemenea, era interzis să nu te speli, pentru că tradiția spunea că cine se îmbăiază în râu scapă de toate bolile, dar exista și conceptul unei băi cu ierburi aromate, care te putea scăpa de rele.

În vechime, solstițiul de vară era folosit pentru a calcula momentele importante privind muncile agricole. De asemenea, era o perioadă foarte populară din an pentru a organiza nunți. Totodată, în China antică, solstițiul de vară era asociat cu energiile feminine – yin. Atunci se celebra Pământul, feminitatea, fiind o sărbătoare complementară solstițiului de iarnă, asociat cu raiul, masculinitatea și energiile yang.

De asemenea, în vechea Galie se sărbătorea Eponea, zeița fertilității și protectoarea cailor, în timp ce în zonele populate de triburile germane, slave și celtice se aprindeau focuri uriașe. Băștinașii din America de Nord aveau diverse ritualuri prin care sărbătoreau Soarele, cu dansuri și post alimentar.

ARTICOLE SIMILARE

Vizitatorii au distrus colajul uriaș de artă din fața muzeului Luvru într-o singură zi

Andreea Damian

Probleme între prinții Harry și William

Andreea Damian

Cercetătorii “au tradus” discuțiile dintre lilieci. Sunt certăreți și se contrazic mult

realitatea

Charles de Vilmorin ⎪ Debut în lumea modei la doar 24 de ani

Ciocîrlan

1 din 4 tineri s-a gândit la sinucidere din cauza pandemiei

Andreea Damian

Reacția Academiei Americane de Film după ce Will Smith l-a plesnit pe Chris Rock la Oscaruri

Andreea Damian

Scrie un comentariu