Tabu
PEOPLESlider

Veste tristă despre Matthew Perry, după difuzarea episodului „Friends Reunion”

Matthew Perry vine cu o veste tristă, la puţin timp după ce a fost lansat episodul „Friends Reunion”. Actorul a anunţat că s-a despărţit de logodnica sa, Molly Hurwitz.

Motivul din spatele separării lor este necunoscut, dar Matthew Perry a indicat că nu erau meniți să fie împreună.

„Uneori lucrurile nu merg, iar acum este un astfel de caz. Îi doresc numai bine lui Molly”, a declarat actorul într-o mică declaraţie transmisă presei și citată de Hello Magazine.

Matthew Perry și Molly Hurwitz formau un cuplu din 2018, iar în noiembrie 2020 s-au şi logodit.

Molly Hurwitz

Vestea vine la puțin timp după lansarea episodului mult așteptat de public, „Friends Reunion”. La acel moment, regizorul și producătorul emisiunii i-au luat apărarea lui Matthew Perry cu privire la zvonurile despre despărțire.

„Am vorbit cu Matthew. A fost minunat să îl revăd. Oamenii vorbesc. Nu am nimic de comentat decât că a fost minunat să îl revăd. Și cred că a fost foarte amuzant în timpul show-ului. Cred că este bine. Pare mai puternic și mai bine decât ultima dată când l-am văzut și dornic să meargă înainte”, a spus Kevin S. Bright, pentru The Hollywood Reporter.

„A fost minunat. Oamenii uneori sunt răutăcioși. Aș vrea să nu fie. Mi-a plăcut să lucrez cu el”, a completat Ben Winston, lăudând performanța lui Matthew Perry din serial.

ARTICOLE SIMILARE

Kristen Stewart s-a logodit cu o femeie

Andreea Damian

Shaormeria lui Tzancă Uraganu a fost închisă, la nici un an de la funcționare

Andreea Damian

Soţia lui Mircea Radu, călcată de maşină pe trecerea de pietoni. Cum se simte aceasta

Andreea Damian

Prințul Harry a dat lovitura. Ar putea câștiga milioane de dolari

Andreea Damian

Skechers sau Converse pentru Femei?

Tabu Tabu

Veste bună pentru cinefili! Când se vor redeschide cinematografele

Tabu Tabu

Scrie un comentariu