Tabu
CULTUREWhat's hot

COSMAR pentru NICOLETA LUCIU: accidentul fiului ei cel mare!

Zsolt jr şi-a fracturat clavicula în curtea şcolii, în recreaţia mare. A vrut să-i arate unui coleg o “schemă” învăţată de el la fotbal şi a căzut, accidentându- se destul de serios.

Tatăl lui, Zsolt Csergo, l-a dus de urgenţă la spital, unde i s-a pus un bandaj special pe care juniorul trebuie să îl poarte o lună. În tot acest timp, puştiul nu are voie să mişte mâna dreaptă:

“Medicii i-au interzis să mişte mâna dreaptă, dar el nu şi nu. «Mami, nu vezi că trebuie să îmi fac lecţiile?», îmi tot spune el. Am renunţat să îl mai ducem la sport până ce medicii îi vor face o nouă radiografie, ca să vedem cum a evoluat. E tare energic, l-am dat la trei sporturi (înot, hochei şi fotbal), ca să îşi mai consume energia, dar tot ca un titirez este”, a declarat Nicoleta în exclusivitate pentru www.Libertatea.ro

La indicaţiile medicilor, Nicoleta şi Zsolt vor fi nevoiţi să-şi monitorizeze atent fiul, întrucât o clipă de neatenţie i-ar putea agrava problemele.

Ar putea ajunge la operaţie

“Dacă se loveşte din nou la claviculă, va fi nevoie de operaţie, să i se introducă o tijă metalică”, a declarat Nicoleta încă marcată de spaima pe care a trăi-to în momentul în care a fost anunţată că fiul ei a ajuns la spital.

ARTICOLE SIMILARE

IMAGINI de la nunta SANDREI STOICESCU / Invitat-surpriza: la asta nu te-ai fi asteptat!!!

realitatea

Michael Jackson câștigă azi mai mulți bani decât atunci când era în viață

Andreea Damian

TURCESCU despre “PONTA – ofiter acoperit”

A început festivalul Neversea / Ce program au pregătit organizatorii la malul Mării Negre

Andreea Damian

Dispariția păsărilor este provocată de comerțul global cu alimente

realitatea

CE SUMA da un bogatas barbatului care o va seduce pe fiica lui lesbiana!

2 comentarii

Scrie un comentariu