Tabu
PsihologieSlider

Femeile sunt mai fericite dar şi mai stresate decât bărbaţii

Un studiu recent arată că femeile sunt mult mai fericite decât bărbaţii însă fericirea vine la pachet cu mai mult stres pentru doamne.

Cauza stresului constă în jongleria dintre numărul orelor petrecute pentru o viaţă profesională împlinită şi cele dedicate maternităţii care este o ocupaţie pe termen lung şi fără pauză.

Vestea bună e că femeile sunt din start mai optimiste şi majoritatea văd partea plină a paharului – potrivit unui studiu realizat de Biroul de Studii Naţionale Britanice. Răspunsurile strânse din partea unei proporţii mari de adulţi cu vârsta de peste 16 ani au arătat că femeile ating un nivel mai mare de satisfacţie personală şi cotidiană decât bărbaţii. Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au pus patru întrebări, în sens general, participanţilor: 1. În general, cât de satisfăcut (ă) sunteţi de viaţa dumneavoastră? 2. Cât de utile vi se par lucururile pe care le faceţi zilnic? 3. Aţi fost fericit (ă) ieri? 4. V-aţi simţit stresat (ă) ieri? Răspunsurile au fost notate cu o valoare pe o scară de la 0 la 10 unde 0 însemna “deloc” iar 10 “foarte”.

Tot prin această metodă s-a aflat că cei mai tineri şi cei mai în vârstă dintre intervievaţi sunt şi cei mai fericiţi cu viaţa lor cotidiană.

Femeile sunt în general mult mai satisfcute de situaţia lor cotidiană decât bărbaţii însă şi cele mai sensibile în ceea ce priveşte riscul de a dezvolta o boală din cauza stresului. Stresul apare mai ales atunci când se strâng problemele legate de viaţa lor profesională şi cele legate de viaţa personală iar ele încearcă să le rezolve simultan. De asemenea, unul dintre cei mai importanţi factori care au un rol în felul în care îşi percep femeile bunăstarea zilnică este factorul economic – salariile femeilor fiind în continuare mai mici decât cele ale bărbaţilor pentru aceleaşi sarcini şi acelaşi nivel de muncă.

Măcar azi, 20 martie, de Ziua Internaţională a Fericirii să lăsăm problemele cotidiene deoparte şi să ne sărbătorim, doamnelor!

ARTICOLE SIMILARE

Bucurestiul in weekend – 25-27 noiembrie

realitatea

Gina Matache, ironică după ce fiica ei s-a filmat alături de noul ei iubit

Andreea Damian

Demi Lovato s-a făcut iar blondă și seamănă foarte mult cu Jennifer Lopez

Andreea Damian

De ce să așezi cactusul întotdeauna lângă televizor? Asta îți va schimba viața

Andreea Damian

Cele 3 zodii care-și vor întâlni marea dragoste în 2022

Andreea Damian

Limba “Game of Thrones” pe care o învață 1.2 milioane de oameni

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu