Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Actrița care o va juca pe prințesa Diana în The Crown i-a cucerit imediat pe directorii de casting

Emma Corrin a obținut rolul prințesei Diana în cel de-al patrulea sezon din The Crown. Tânăra actriță cu ochi albaștri „i-a cucerit imediat” pe directorii de casting.

Se pare că sezonul 4 al serialului The Crown va prezenta viața mult îngrăditei prințese Diana între 18 și 22 de ani. Iar Emma are toate atuurile căutate de producători pentru a intra în rol: e tânără (deși nu i se cunoaște vârsta reală), e talentată (i-a convins cu rolurile din filmul Misbehavior și serialul Grantchester) și e fermecătoare.

„Emma este un talent strălucit care ne-a cucerit imediat când a intrat în rolul Dianei Spencer”, a spus Peter Morgan, creatorul serialului, într-o declarație. „Pe lângă faptul că are nevinovăția și frumusețea tinerei Diana, ea are, de asemenea, calitățile necesare care s-o ajute să devină o actriță foarte cunoscută din generația sa”, a mai spus Morgan.

Netflix a confirmat pe Twitter apariția acesteia în The Crown, unul dintre cele mai urmărite seriale ale momentului, adăugând că filmările vor începe în această vară. Emma va fi partenera lui Josh O’Connor, care a obținut rolul tânărului prinț Charles, și pe care-l vom vedea în sezonul 3 al producției, începând din luna iulie.

Emma a confirmat și ea apariția în serial. „Am fost atrasă de serial și mi se pare ireal că mă voi alătura acestei echipe incredibil de talentate. Prințesa Diana a fost o figură importantă și efectul ei asupra lumii rămâne profund și inspirațional. Acest rol reprezintă o mare ocazie pentru mine și mă voi strădui să-i fac dreptate”, a declarat Emma Corrin, potrivit BBC.

Emma a avut câteva roluri mici până în prezent, inclusiv într-un episod din serialul cu detectivi Grantchester (2014 – prezent). Aceasta își va face debutul pe marele ecran cu un rol în filmul Misbehavior, o dramă istorică ce urmărește un grup de femei din Mișcarea Feministă care încearcă să boicoteze concursul de frumusețe Miss World din Londra din 1970.

Din păcate, pe Emma o vom putea vedea abia în 2020 interpretând-o pe regretata Lady Di. Până atunci, fanii seriei o vor putea urmări pe Olivia Colman preluând rolul reginei Elizabeta a II-a de la Claire Foy. Din distribuție vor mai face parte Tobias Menzies (Prințul Philip), Helena Bonham Carter (Prințesa Margaret), Gillian Anderson (Margaret Thatcher) și Emerald Fennell (Camilla Parker Bowles).

Cel de-al doilea sezon din The Crown a obținut cinci premii Emmy, inclusiv premiul pentru cea mai bună actriță (Foy) și cel mai bun regizor de dramă (Stephen Daldry).

Prințesa Diana a fosr căsătorită cu Charles, Prințul de Wales, între anii 1981 și 1996. Aceasta a murit în urma unui accident de mașină produs la Paris, în 1997. Era cunoscută drept „Prințesa inimilor”, datorită calităților sale filantropice.

ARTICOLE SIMILARE

Adda și Marius Moga s-au împăcat. De ce nu și-au vorbit ani de zile

Andreea Damian

Jodie Foster și-a abandonat tatăl și l-a lăsat să moară de foame

Andreea Damian

De ce nu are voie Ioana Ginghină să vorbească despre noul iubit

Tabu Tabu

Taylor Swift a doborât recordul deținut de Elvis Presley

Andreea Damian

Viața după cancer. Shannen Doherty a postat un mesaj îngrijorător pe Instagram

Andreea Damian

Stiai ca meditatia iti poate prelungi viata?

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu