Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Scarlett Johansson vrea să devină președintele SUA

Scarlett Johansson, președintele Statelor Unite? Actrița în vârstă de 34 de ani se gândește serios să candideze pentru Casa Alba la un moment dat, a dezvăluit ea joi, într-un interviu acordat Variety.

„Poate cândva în viitor”, a declarat ea. „Cred că cea mai bună cale de a face schimbări este politica locală. Poate că într-un anumit moment în viitorul îndepărtat voi simți această chemare, dar eu nu am făcut-o”, a adăugat vedeta americană.

Frumoasa Scarlett Johansson a dezvăluit cu ceva timp în urmă că vrea să intre în politică după ce fiica sa va crește și va avea mai mult timp liber. O susținătoare înfocată a drepturilor femeilor, actrița e tentată să ducă pasiunea pentru politică mai departe și să facă o carieră din asta. „Ar fi o onoare și un privilegiu să pot să candidez pentru o funcție politică. Mereu am considerat că poți fi mult mai eficient dintr-o astfel de poziție. Dar acum am alte priorități”, a spus Johansson în urmă cu aproape doi ani.

Până atunci, Johansson va continua să joace în filme. Cel mai recent este Avengers: Endgame, care a avut lansarea zilele trecute în cinematografe. Actrița își reia rolul de Black Widow și speră că filmul va fi „o experiență cathartică pentru oameni”. (n.r. carthatic – purificator).

Scarlett Johansson s-a remarcat prin rolul ei din filmul The Horse Whisperer (1998), regizat de Robert Redford, devenind una dintre cele mai solicitate tinere actrițe de la Hollywood, după criticile favorabile primite pentru rolurile din Ghost World, Lost in Translation și Girl with a Pearl Earring. De atunci, Johansson s-a consacrat ca o actriță cunoscută de publicul larg, prin aparițiile în filme notabile între anii 2004 și 2008. Actrița a primit de la revista Esquire distincția Sexiest Woman Alive, Cea mai sexy femeie în viața.

Actrița are o relație cu Colin Jost, un comedian de 36 de ani, alături de care a avut prima apariție de covor roșu, la premiera celui mai recent film ai ei, Avengers. A fost căsătorită cu actorul Ryan Reynolds, între 2008 și 2011, și cu jurnalistul francez Romain Dauriac, între 2014 și 2017, cu care are o fiică, Rose Dorothy, de 5 ani.

 

ARTICOLE SIMILARE

Cât a slăbit, de fapt, Oana Roman! Poze neretușate

Andreea Damian

Antibiotic puternic, descoperit de Inteligența Artificială

Andreea Damian

Johnny Depp rupe tăcerea după ce a fost acuzat de violență domestică de Amber Heard

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei

realitatea

Piers Morgan a încercat să-l insulte pe Daniel Craig, dar tăticii de la Hollywood i-au dat replica

Andreea Damian

Caitlyn Jenner regretă că l-a susţinut pe Donald Trump

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu