Tabu
PEOPLESlider

La 61 de ani, un celebru actor va deveni tată… a șasea oară

Alec Baldwin și soția sa Hilaria așteaptă al cincilea copil. Vestea vine după ce instructoarea de yoga a suferit un avort spontan la începutul acestui an.

Hilaria Baldwin, în vârstă de 35 de ani, a făcut marele anunț pe contul ei de Instagram: „Este foarte devreme, dar am aflat că în interiorul meu trăieşte o mică persoană. Sunetul acestei inimi puternice mă face foarte fericită, în special pe fundalul pierderii pe care am suferit-o în primăvară. Vrem să împărtăşim această veste pentru că suntem fericiţi şi nu dorim să ascundem sarcina.

Aceste cinci luni au fost dure, extenuante, cu stări de greaţă şi nu vreau să pretind că mă simt bine. Singura mea rugăminte este ca cei din presă, din televiziune, să nu mă urmărească. Îmi doresc să fiu liniştită în această perioadă timpurie de sarcină, iar înconjurarea mea cu dispozitive de filmat nu face parte din ceea ce mi-a prescris medicul”, le-a scris ea fanilor.

Aceasta a postat un video în care pot fi auzite bătăile inimii bebelușului.

În luna aprilie, Hilaria Baldwin, scriitoare şi instructor de yoga, a dezvăluit prin intermediul unui eseu scris pentru revista de modă americană Glamour că suferise un avort spontan cu puţin timp înainte.

Încântat ca va deveni din nou tată, Alec Baldwin a scris și el un mesaj pe instagram. „Ei bine, sunt încântat să spun că vom avea încă un Baldwinito. Dumnezeu este bun!”, a fost mesajul actorului.

Hilaria și Alec Baldwin au deja 4 copii, o fetiță și 3 băieți.

Alec Baldwin va deveni tată pentru a șasea oară. Acesta are 4 copii cu Hilaria Baldwin, actuala soție – o fiică, Carmen Gabriela (6 ani) și trei fii, Rafael Thomas (4 ani), Leonardo Ángel Charles (3 ani) și Romeo Alejandro David (1 an). Mai are o fiică din mariajul cu actrița Kim Basinger, Ireland, de 23 de ani.

ARTICOLE SIMILARE

Corina Bud a revenit mai sexy ca oricând și are noutăți pentru fani

Tabu Tabu

Londonezii își vor destăinui visele pentru a documenta perioada pandemiei

Ciocîrlan

Gwen Stefani spune că se află la finalul carierei sale muzicale

realitatea

Zborul – lectie de libertate

realitatea

Dana Nălbaru, fotografia datorită căreia a fost comparată cu Michelle Pfeiffer

Andreea Damian

Tendințele modei pentru primăvara/vara 2021

Andreea Damian

Scrie un comentariu