“De sus, din aer, Romania e superba, curata, nu se vad gropile din sosele, mizeria de pe strada, cozile interminabile din trafic. Toate problemele cotidiene par nesemnificative si irelevante de sus, din aer.”

Tabu sustine femeile curajoase! Tocmai de aceea, mai jos veti gasi povestea uneia dintre putinele femei pilot din Romania.

Text: Andreea Kremm, pilot in cadrul Airfield Festival, Sibiu

Am descoperit pasiunea pentru zbor absolut intamplator. De revelion, intre anii 2008 si 2009, am fost in Australia si voiam sa fac ceva deosebit in primele zile ale anului nou. Am vazut la hotel un pliant cu reclama la zbor cu balonul cu aer cald in apropiere de Sydney. Nu mai zburasem niciodata cu balonul si totul a fost nou si fascinant pentru mine. Zborul avea loc la rasarit. Intalnirea cu pasagerii era la o ora inainte de rasaritul soarelui. Ne-au urcat in doua microbuze si am mers toti (eram 16 pasageri) pe camp. Balonul era pe o remorca in spatele microbuzului. Echipajul balonului a scos anvelopa din remorca si noi, pasagerii, am avut voie sa ajutam la intinderea anvelopelor pe camp. Era imensa! Cand au dat drumul la ventilator sa preumple anvelopa la rece, iar apoi pilotul a pornit arzatorul si a ridicat balonul, de-abia ii vedeai coroana. Era cat un bloc de 4 etaje de inalt! Nacela era foarte mare, dadea impresia unui autobuz zburator. In mijlocul nacelei erau buteliile si pilotul, iar in compartimente separate ale nacelei din nuiele (cel mai durabil si flexibil material pentru fabricarea de nacele) au urcat pasagerii.

Zborul era o plutire lina. Balonul s-a ridicat ca o pana in vazduh, fara sentimentul de acceleratie care se simte la decolarea unui avion, fara zgomot de motoare, fara vibratiile tipice zborului cu avionul. Soarele rasarea in zare, sub mine vedeam cangurii cum fugeau prin outback-ul australian si in acel moment am stiut: vreau un balon cu aer cald!

Am ajuns acasa si am gasit un balon pe ebay. L-am cumparat si m-am dus la Hamburg dupa el. Era un balon mai mic decat cel cu care zburasem in Australia, avea o nacela cu capacitate de 4 pasageri + pilot. Mai tarziu am aflat ca in regiunea noastra geografica oricum nu sunt conditii prielnice pentru a zbura cu baloane asa de mari cum era cel din Australia. Nu stiam ca balonul trebuie inmatriculat, ca pentru inmatriculare e nevoie sa-l duci la service de baloane, sau ca in Romania nu exista service autorizat pentru baloane cu aer cald. Nu stiam nici ca e nevoie de o licenta de pilot de balon, sau cat e de greu sa o obtii. Nu imi era clar nici ca e nevoie de o masina de teren cu suficiente locuri ca sa poata transporta echipajul + pasagerii, sa traga remorca cu balonul si sa poata intra pe camp sa recupereze balonul dupa zbor. A durat 9 luni pana cand am reusit sa inmatriculez balonul si mai bine de 2 ani pana cand primul din echipa noastra a obtinut licenta de pilot de balon cu aer cald. E un hobby mult, mult prea scump ca sa ti-l poti permite doar ca hobby, asa ca am facut o afacere din zborul cu balonul, ca sa fie cel putin sustenabil. Astfel s-a nascut www.balloony.ro, singurul operator de baloane cu aer cald din vestul Romaniei. Astazi am 3 piloti si 2 baloane si balloony a facut sute de pasageri fericiti!

Zborul cu balonul cu aer cald este o aventura, fiecare zbor e unic. Balonul nu poate fi dirijat, el zboara unde il duce vantul. Nici un zbor nu e identic cu celalalt, niciodata nu aterizezi in acelasi loc. Cererile in casatorie in balonul cu aer cald sunt cel mai cautat produs. Sa zbori cu balonul e un hobby foarte frumos, pentru ca toti pasagerii se dau jos din balon super fericiti si nu uita niciodata experienta unica a primului lor zbor cu balonul.

Balonul cu aer cald este, insa, un aparat de zbor foarte sensibil la conditiile meteo. El fiind foarte mare, prezinta vantului o suprafata de atac cat o panza imensa de corabie. Daca bate vantul prea tare, balonul nu poate fi gomflat. Daca ploua sau ninge, la fel, nu putem zbura. Balonul e alb cu rosu, daca a plouat si campul e ud, nu putem intinde balonul, ca se murdareste albul. Trebuie sa asteptam sa se usuce campul. Aceste conditii foarte specifice necesare pentru zbor, limiteaza numarul zilelor din an cand se poate zbura. In cautarea unui aparat de zbor mai putin sensibil la conditiile meteo si cu ocazia deschiderii la Timisoara a unei scoli de zbor, am hotarat in 2011 sa-mi iau licenta de pilot de avion.

Zborul cu avionul e mult mai putin romantic, mai rapid, mai galagios, mai plin de adrenalina. Nu are nimic din inertia balonului, dar are un element puternic atractiv care ii lipseste balonului: controlul! Avionul e intruchiparea libertatii absolute. Cand instructorul de zbor coboara din avion si te lasa pentru prima data sa zbori singur, e un moment pe care nici un pilot nu il uita niciodata in viata. E ca si cand brusc descoperi a treia dimensiune a miscarii, pe care circuland pe pamant nu o remarci. Avionul e libertate si control absolut: zbori unde vrei, cand vrei tu. Si ce daca n-avem autostrazi? Un zbor Timisoara – Cluj sau Timisoara – Sibiu dureaza doar un pic mai mult de o ora cu un avion mic. Avionul face pentru pilot lumea mai mica, o aduce mai aproape de tine. De sus, din aer, Romania e superba, curata, nu se vad gropile din sosele, mizeria de pe strada, cozile interminabile din trafic. Toate problemele cotidiene par nesemnificative si irelevante de sus, din aer.

Astazi nu imi pot imagina o viata din care sa lipseasca zborul. Dragostea de zbor e ca un microb, o boala incurabila, foarte contagioasa dar si foarte frumoasa. Am doar 1,55m, imi trebuie o perna speciala ca sa vad afara cand aterizez si prelungiri la pedale ca sa pot apasa pana jos pedalele de la balonier. Sunt dovada vie, ca nimic nu e imposibil, trebuie doar sa vrei! Nu au existat obstacole in drumul meu spre zbor, doar probe de rabdare, tipice birocratiei romanesti. Aviatia generala nu e, aproape deloc, dezvoltata in Romania, din pacate. Dar, din fericire, licentele de pilot sunt internationale in Uniunea Europeana. De aceea, am putut sa-mi implinesc in Italia, la lacul Como, visul de a invata sa zbor cu hidroavionul. Am devenit prima femeie din romania cu licenta de hidroavion. Pacat doar, ca in Romania nu se poate zbura, sau mai exact, nu se poate ateriza cu hidroavionul. E nevoie de acordul administratorului luciului de apa (apele romane) pentru a putea ateriza. Dar e nevoie de pionieri pentru a deschide drumuri noi. Cu cat mai multe aerodromuri private se vor deschide in Romania, cu cat mai multi piloti isi obtin licenta de zbor, cu cat mai multe avioane o sa avem in Romania, cu atat mai mult se va dezvolta aviatia. E un efort comun, de lunga durata, dar e un proiect frumos care merita sa fie chiar si o misiune in viata. Pentru ca s-ar putea sa dureze o viata, daca nu mai mult, pana cand aviatia generala va fi in Romania mai mult decat “rara avis” in cel mai literar sens al cuvantului.

Sursa Foto: https://www.facebook.com/balloony.ro