Tabu
PEOPLE

Inna și Deliric formează cel mai nou cuplu

Cel mai nou cuplu din showbizul autothton pare să fie celebra, și peste hotare, Inna – Elena Alexandra Apostoleanu și Deliric, pe numele sau real Răzvan Eremia, de 37 de ani. Cei doi ar fi recunoscut deja că formează un cuplu și sunt și într-o vacanță împreună.

Este posibil ca pandemia să unească inimi și să facă fericite suflete singure. Este cazul și celor doi, iar Inna s-ar părea că s-a despărțit de iubitul regizor și fotograf care anul trecut la lansarea albumului ei în spaniolă a fost în România. Iată că Inna a confirmat pentru revista Elle faptul că formează un cuplu cu Deliric, iar cei doi își petrec acum vacanța împreună.

inna-deliric
inna-deliric

„Nu obișnuiesc să vorbesc despre viața mea personală și nici el nu a făcut-o până acum. Dar da, suntem împreună!”, a spus cântăreața. Pe lângă carieră în rap, Deliric deține și brandul PORC și FACEM Records, casă de discuri independentă. Cei doi au mai fost văzuți în ultima vreme în București împreună, iar Deliric a mai publicat pe rețelele de socializare fotografii cu INNA, chiar și purtând un tricou cu ea, însă nimic nu era confirmat la vremea respectivă. Cei doi par să-și trăiască iubirea fără restricții și nu le pasă de nimeni și nimic.

ARTICOLE SIMILARE

Andra, îngrijorată de viitorul copiilor în școli

Tabu Tabu

Teo Trandafir revine în televiziune. Ce emisiune va prezenta alături de Ilinca Vandici

Andreea Damian

Cum a apărut Mădălina Ghenea la deschiderea restaurantului Sophiei Loren, de la Milano – FOTO

Andreea Damian

Prințul William, testat pozitiv cu coronavirus!

Andreea Damian

Ce este fenomenul jobstoppers, promovat de Justin Bieber și Rihanna și care afectează tinerii

Andreea Damian

Cine este noul iubit al Lidiei Buble. Cântăreața a rupt tăcerea. Vezi primele declarații

Andreea Damian

Scrie un comentariu