Tabu
PEOPLESlider

Prima femeie aleasă la șefia Senatului. Cine e, de fapt, Anca Dragu

Senatoarea USR PLUS Anca Dragu a fost aleasă, luni seară, în funcţia de preşedinte al Senatului, cu 75 de voturi „pentru”.

Dragu scrie istorie în România, fiind prima femeie care deţine această funcţie. Anca Dragu a absolvit, în 1996, cursurile Facultăţii de Finanţe-Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice. A început să lucreze, după terminarea facultăţii, la Banca Naţională a României, unde a petrecut cinci ani ca economist, între 1996 şi 2001, la Direcţia de Refinanţare şi Operaţii de Piaţă şi Direcţia de Reglementare.

Și-a continuat cariera de economist în cadrul Biroului Regional pentru România şi Bulgaria al FMI, din septembrie 2001 şi până în ianuarie 2013. Face parte, începând cu anul 2008, din Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

La începutul anului 2013, Anca Dragu a fost recrutată de Comisia Europeană, unde a lucrat ca analist economic în cadrul Directoratului general de economie şi finanţe.

Anca Dragu a finalizat studii de economie internaţională la The George Washington University, în perioada 1999-2000, apoi cu un masterat de doi ani în Politici Publice şi Integrare Europeană în cadrul SNSPA Bucureşti (2005-2007). Anca Dragu are un doctorat în economie la ASE, teza de doctorat având tema „Stabilitatea monedei, rezultantă a evoluţiei economiei naţionale”.

Soțul ei e triatlonist

Însă nu doar CV-ul este interesant în ceea ce o privește pe Anca Dragu, de 48 de ani, ci și familia. Soțul ei este triatlonist, care s-a ales cu porecla de „Iron Man” datorită competițiilor la care a participat. Mai mult, a fost antrenor de înot la Bruxelles.

Marius Alexandru Dragu

Marius Alexandru Dragu este la bază inginer, absolvent al Politehnicii, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia lnformației, însă în 2017 a absolvit și un curs de instructor de Triatlon, la Federația Română de Triatlon, iar în 2014, un curs de antrenor de înot.

Marius Alexandru Dragu a fost poreclit „Iron Man”, după denumirea mai multor competiții internaționale, la care concurenții își depășesc limite fizice. (n.r. Iron Man este o distanță de triatlon în timpul căreia sportivul trebuie să înoate 3,8 km, să meargă cu bicicleta 180 km și să alerge 42 km).

ARTICOLE SIMILARE

A fost confirmat cel de-al treilea film Wonder Woman. Când va fi lansat

Andreea Damian

Marvel se pregătește să facă celebru primul supererou transgender

realitatea

Schimbările climatice provoacă deja creșterea nivelului stresului și al depresiei, arată studiile

realitatea

7 vedete de la Hollywood pe care le urmaresti si obiceiurile lor proaste

realitatea

Simona Gherghe a ajuns pe mâna medicilor italieni, în timpul vacanței

Andreea Damian

Obiceiuri de păstrat și după ieșirea din izolare

Andreea Damian

Scrie un comentariu