Tabu
PEOPLESlider

Kim Kardashian a trecut examenul pentru a deveni avocat

Vedeta care studia dreptul de câțiva ani a trecut în sfârșit examenul la barou după trei încercări eșuate.

Kim Kardashian este aproape gata să năvălească în sălile de judecată. Luni, 13 decembrie 2021, vedeta a devenit avocat – după ce a anunțat că a promovat oficial unul dintre cele două examene de barou.
„Privindu-mă în oglindă, sunt foarte mândră de femeia care se reflectă astăzi”, a scris Kim Kardashian pe Instagram. „Pentru toți cei care nu îmi cunosc experiența în drept, să știți că nu a fost ușor. Am picat acest examen de 3 ori în 2 ani, dar m-am trezit de fiecare dată și am studiat mai mult și am încercat din nou până am promovat !!! (La a treia încercare, am luat COVID cu febră 40 de grade, dar nu caut scuze).”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Kim Kardashian West (@kimkardashian)

Vedeta a anunțat în 2019 că urmează dreptul pentru a deveni avocat. Ea adaugă că mai are de trecut un alt examen de barou, așa că nu este oficial avocat, dar partea cea mai grea a trecut. „Este atât de bine să fiu aici, aproape de a-mi atinge obiectivele”, a scris ea.

Cu această ocazie, Kim Kardashian a scris și câteva rânduri emoționante despre tatăl său. Robert Kardashian a fost avocat și a lucrat la celebrul caz a lui O.J.Simpson, fostul jucător de fotbal american judecat pentru asasinarea fostei sale soții, Nicole Brown Simpson și a prietenului ei, Ron Goldman. „Știu că tatăl meu ar fi atât de mândru și totodată uimit să știe că asta este calea mea acum, dar el a fost cel mai bun partener de studiu al meu”, a mai scris Kim Kardashian.

ARTICOLE SIMILARE

Oamenii de știință au dezvoltat „micro-pasărea” care zboară prin corp pentru a efectua operații mici

Andreea Damian

OMS: „Lista roșie” a activităților care ne pot îmbolnăvi de COVID-19

Andreea Damian

Jocurile pe calculator – o joaca serioasa

realitatea

Jason Wu a deschis Săptămâna Modei de la New York cu o colecție luxuriantă

Andreea Damian

Mesajul emoționant al Olenei Zelenska, Prima Doamnă a Ucrainei

Andreea Damian

Naomi Campbell a devenit mamă pentru a doua oară, la 53 de ani

Tabu Tabu

Scrie un comentariu