Tabu
PEOPLESlider

Cristina Cioran, acuzații dure la adresa fostului iubit: ”Să își achite ce are de achitat”

Cristina Cioran și Alex Dobrescu au surprins pe toată lumea când au anunțat că s-au despărțit, mai ales că se pregăteau să pășească spre altar.

Despărțirea nu s-a terminat tocmai frumos, iar cei doi și-au aruncat vorbe grele.

La scurt timp, Alex Dobrescu și-ar fi refăcut viața alături de o brunetă cu care se afișează pe rețelele de socializare. Invitat într-o emisiune tv, fostul iubit al Cristinei Cioran a mărturisit că este foarte fericit, însă nu la fel poate spune și despre Cristina și asta pentru că, conform spuselor sale, aceasta nu va mai găsi pe cineva care o face să zâmbească cum el a făcut-o.

„Sunt convins că nu este foarte fericită. Eu am fost fericirea ei, nu cred că o să mai întâlnească ceva după, nici înainte n-a avut. Sper doar să-și găsească echilibrul, are o fată superbă, o susține familia, o să o susțin și eu. Nu totul se rezumă la o relație sau la un bărbat”, mărturisea Alex Dobrescu.

Aceasta nu a rămas indiferentă la cele spuse de fostul iubit, așa că a reacționat pe măsură.

„Nu discutăm (n.r. pentru fetiță). Să sperăm ca da, nu știu. (n.r. dacă vor ajunge la un numitor comun în ceea ce privește fetița). Nu am nevoie de nimic de la el, nu-mi trebuie nimic, el trebuie doar să-și achite ce are de achitat.Din momentul în care va termina de achitat ce are de achitat, nu mai am nevoie de nimic. Nu am nevoie de nimic, să se rețină și să se înțeleagă, nu am nevoie de nimic. Îmi doresc doar să fiu liniștită, sănătoasă”, a precizat Cristina Cioran pentru Spynews.ro.

De asemena aceasta a ținut să răspundă și la cele menționate de fostul iubit legat de fericirea sa.

„Nu am ce să răspund, mi se pare că e limpede și fiecare om are mintea lui și capul lui cu care să gândească și cu care să judece”, mai menționat ea.

ARTICOLE SIMILARE

OSCAR 2022 | Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock pe scenă, în timpul galei: Nu pronunța numele soției mele cu gura ta nenorocită – VIDEO

Andreea Damian

Pepe, tată pentru a treia oară

Andreea Damian

Cercetătorii au descoperit o legătură între mamele stresate și copiii supraponderali

Andreea Damian

Adele: Aş deveni gay pentru Rihanna!

realitatea

Alicia Keys, cadou extravagant pentru soțul ei

Andreea Damian

Top 5 mame vedete eroine din România

Tabu Tabu

Scrie un comentariu