Tabu
PEOPLESlider

Cum a ajuns pe Netflix femeia care a inventat ciorba rădăuțeană 

 

Puțini români știu că rețeta celebrei ciorbe rădăuțene a fost inventată de Cornelia Dumitrescu, originară din Botoșani, pe vremea când lucra la un restaurant din județul Suceava.

 

Botoșăneanca apare în serialul documentar „Flavours of Romania”, care poate fi urmărit pe Netflix. 

Producătorul și regizorul Charlie Ottley a spus că este un privilegiu că se află aproape de cea care a inventat această ciorbă apreciată peste tot în lume. Pe pagina de socializare a emisiunii a apărut o secvență din documentar în care este prezentată renumita ciorbă rădăuțeană. 

Ciorba rădăuțeană a ajuns pe locul 12 în “Top 100 cele mai bune supe din lume”. 6 supe românești s-au făcut remarcate în lumea gastronomică, potrivit clasamentului realizat de Taste Atlas în aprilie 2023. 

Când a fost consemnată, pe 14 februarie 1982, nimeni nu se aștepta la succesul pe care îl are acest fel de mâncare.Cornelia Dumitrescu a făcut acasă ciorba prima dată, la o aniversare în familie, folosind carne de curcan, de la păsările pe care le creștea în gospodărie. A fost apreciată de familie, și a servit-o, apoi, și în restaurantul în care lucra ca bucătar-șef. 

Ciorba rădăuțeană i-a fost servită prim-ministrului din Israel, iar lui Ceaușescu i-a plăcut atât de mult că a cerut două porții.Denumirea de “ciorbă rădăuțeană” a contribuit la faima localității Rădăuți, din nordul Bucovinei.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Anne Hathaway a anunţat că este însărcinată cu al doilea copil

Andreea Damian

Afla cum poti crea un Retro-Glam Look!

realitatea

Sex, minciuni și înregistrări audio: adevăruri murdare despre familia regală britanică

Andreea Damian

Cum a fost fotografiat Smiley în metrou: „E simplu să fii modest”

Andreea Damian

Adina Postelelnicu, mesaj special pentru un om drag

Tabu Tabu

Tily Niculae nu se mai oprește din aniversări!

Tabu Tabu

Scrie un comentariu