Tabu
CULTURE

Örn Elías – MuGISON

Doar cu un laptop, o chitară acustică și cu un nume neobișnuit, șansele sunt cam mici. Inexistente în cele mai multe dintre cazuri, foarte mari în cazul de față. Iar dacă stilul abordat pleacă de la IDM, trece prin blues, se combină cu trip-hop și sfârșește prin a suna ca Tom Waits, atunci problema se complică.

Născut în Reykjavík, culturalizat muzical în Londra și poreclit în Malaysia de către niște localnici cărora, firesc, le-a fost imposibil să-i pronunțe numele, Mugison e, alături de Sugarcubes, Múm și Sigur Rós, cel mai important produs al Islandei.

Deși cvasinecunoscut în Europa și complet inexistent în ­Ame­­­rica, Mugison face parte din categoria de muzicieni (din ce în ce mai rar întâlniți) care reușesc, cu foarte puține resurse tehnice, dar cu o uriașă inspirație, să producă o muzică complexă, eclectică și inteligentă, dar în același timp simplă, accesibilă și foarte frumoasă.

Cu trei albume și tot atâtea soundtrack-uri, autor al unor show-uri minimaliste, dar fascinante, Mugison confirmă că, cel puțin din punct de vedere muzical, Islanda e din altă galaxie. Din păcate, recent apărutul Mu­giboogie nu e disponibil în România. Poate fi însă comandat pe Internet.

ARTICOLE SIMILARE

Omul Cu Şobolani: Acum, fără caterincă!

Turbo, noua animaţie 3D, acum în cinema!

Ce carte i-ai recomanda unuia care crede că le-a văzut pe toate?

realitatea

Patreon ar putea să înceapă să ofere împrumuturi creatorilor, printre alte servicii noi

realitatea

Primul muzeu al vaginului din lume lansează o campanie de publicitate la Londra

realitatea

DESPARTIREA e definitiva! Ce anunt socant a facut HUIDU

Scrie un comentariu