Tabu
PEOPLESlider

Andreea Antonescu iubește din nou. Motivul pentru care își ține iubitul ascuns

Andreea Antonescu se află de ceva timp într-o nouă relație amoroasă. Iubitul ei este mai mic decât ea. Cântăreața nu vrea să spună cine este actualul ei partener, iar singurul lucru pe care l-a spus despre acesta este că e jurnalist.

Este pentru prima oară când își asumă, în adevăratul sens al cuvântului, o relație.

„Pe plan personal există o persoană în viața mea. Suntem împreună de patru luni, suntem foarte bine și sperăm să fie la fel de bine și în continuare. Nu aș dori să spun dacă este o persoană publică sau nu, însă, pot spune că este o persoană alături de care mă văd. Drept dovadă, pot spune că este pentru prima dată când îmi asum, în adevăratul sens al cuvântului, o relație”, a declarat Andreea, pentru Click!

Motivul pentru care Andreea Antonescu nu se afișează alături de noul partener este că acesta nu își dorește să fie persoană publică.

„Anul acesta e unul aparte. Simt asta! Profesional, am reluat concertele. Iar asta îți schimbă starea de confort interior! M-am întors la pasiunea mea dintotdeauna, la ce știu că pot oferi oamenilor mai bun din mine! Dar schimbările nu s-au produs doar pe plan profesional, ci și pe cel sentimental.

De patru, cinci luni am pe cineva alături care mă înțelege și care mi-a redat bucuria. Pot spune pe deplin că mă completează. O face cu ușurință fiindcă mă știe de ceva vreme și în plus nici nu forțează nota! Am decis de comun acord să nu-i divulg identitatea. El nu e o persoană publică, așa că pot înțelege reacția sa față de notorietate, față de reacția presei. E cineva despre care pot spune că mi-a devenit drag!”, a declarat artista pentru playtech.ro.

ARTICOLE SIMILARE

UNTOLD scoate la vânzare alte 10.000 de abonamente la preţ promoţional

Andreea Damian

A murit Alexandru Arșinel. Marele actor avea 83 de ani

Andreea Damian

Cinci cărți de călătorie inedite pentru citit în izolare

Andreea Damian

Academia Americană de Film a anunțat cine va fi gazda Oscarurilor 2019

Andreea Damian

Spike Lee va conduce juriul Festivalului de Film de la Cannes din 2020

realitatea

CATRINEL MENGHIA, SUCCES RĂSUNĂTOR LA CANNES. CE PREMIU A CÂȘTIGAT ROMÂNCA

Andreea Damian

Scrie un comentariu