Tabu
CULTURE

Astra Film Festival de la Sibiu | 71 de filme în 8 zile de proiecție

Mai mult de 200 de evenimente cinematografice vor fi organizate la cea de-a 28-a ediţie a Astra Film Festival – Festivalul Internaţional de Film Documentar care va avea loc, la Sibiu, între 5 şi 12 septembrie.

Potrivit organizatorilor, ediţia din acest an se va desfăşura în aer liber, în săli de cinema şi online, iar timp de opt zile vor fi proiectate 71 de filme din 33 de ţări, dintre care 46 premiere (4 premiere mondiale, 4 premiere internaţionale şi 38 de premiere naţionale), selectate din peste 3.000 de producţii cinematografice realizate în ultimii doi ani în întreaga lume.

Evenimentul este o celebrare a vieţii şi o observare atentă a schimbărilor care au loc în jurul nostru, ca reacţie la provocările din ultima perioadă. Totul, văzut prin obiectivul aparatului de filmat al regizorilor de film documentar din întreaga lume, care reuşesc să ofere mereu perspective intime şi nefiltrate ale realităţii.

„Am avut de ales dintr-o abundenţă de producţii finalizate probabil anul trecut. Am avut privilegiul de a observa cum a reacţionat lumea la provocările din ultima perio-adă. Vorbim despre o multitudine de subiecte şi de abordări, unele mai arzătoare, mai zgomotoase, altele mai de savurat în tihnă. Şi toate merită să fie pe marele ec-ran, să aibăparte de toată atenţia noastră. Vedem încă o dată Festivalul ca pe o ocazie de sărbătoare a măiestriei cu care aceşti cineaşti talentaţi reuşesc să decu-peze realitatea din jurul lor şi să o expună prin film”.

Dumitru Budrala, directorul-fondator al Astra Film Festival

AFFstudentpass, cardul special pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi

Organizatorii au o surpriză pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii din România şi din străinătate care doresc să participe la festival: cardul #AFFSTUDENTPASS, care oferă acces la toate evenimentele cinematografice, la cele dedicate profesioniştilor din industrie şi la concertele din cadrul #AFF2021 (în limita locurilor disponibile) şi cazare 7 nopţi în perioada 5-12 septembrie, în centrul Sibiului, la căminele Fac-ultăţii „Lucian Blaga”.

Cardul #AFFSTUDENTPASS poate fi achiziţionat de pe Eventbook la preţul de 199 de lei.

ARTICOLE SIMILARE

Divorț la final pentru Mihaela Rădulescu

realitatea

CINE CANTA LA ROMANIAN MUSIC AWARDS?

Michael Jackson câștigă azi mai mulți bani decât atunci când era în viață

Andreea Damian

Starurile plâng decesul celebrului jucător de baschet Kobe Bryant

Andreea Damian

Paramount Channel nu ii uita pe iubitorii de fictiune!

Trupa Metallica lansează o carte pentru copii

Andreea Damian

Scrie un comentariu