Tabu
PEOPLE

Ce planuri de viitor are mămica Ramona Bădescu

Vedeta care a surprins pe toată lumea devenind mamă la 50 de ani, stă cu sufletul la gură în Italia, alături de partenerul ei de viață și copilul lor, să vadă ce se mai întâmplă cu pandemia și cu restricțiile. Astfel că deși sunt încă reguli, Ramona Bădescu se gândește la viitor și are deja câteva planuri. Fermecătoarea româncă își îngrijește fiul în fortăreața din Italia, de la Roma, în care locuiește alături de partenerul de viață, însă deși sunt încă reguli stricte nimeni nu o oprește să-și facă planuri și să pună la punct detalii pentru viitoare evenimente. Momentan Ramona Bădescu se gândește să facă botezul băiețelului care are deja opt luni de când s-a născut. În afară de creștinarea fiului ei actrița și cântăreața se gândește, atunci când se va termină totul, să-și aducă părinții din România și să-i mute în Italia, la Roma, mai aproape de ea. În plus, vedeta le-a mărturisit apropiaților că își mai dorește un copilaș, o fetiță, dacă se mai poate. Vedeta își dorește să facă fapte bune și de Paște a trimis ajutoare în țară, iar printre acestea s-au numărat măști, ouă de ciocolată și cozonaci. Fiind persoană publică și pentru că are o familie frumoasă, vedeta încă nu a oferit presei imagini nici cu copilul și nici cu partenerul de viață. Să sperăm că o va face, deși tatăl copilului nu-și dorește publicitate.

ARTICOLE SIMILARE

Ce salariu are Alexia Eram la revista mamei sale și pentru ce este plătită

Andreea Damian

Angelina Jolie e o mamă singură. Cum se descurcă de fapt fără Brad Pitt

Andreea Damian

Cum arată Alina Ceușan după ce a născut

Tabu Tabu

Fotografia inedită, în formulă de 5, aleasă de Kate şi William pentru felicitarea de Crăciun

Andreea Damian

Administraţia Prezidențială, explicații după ce Carmen Iohannis a purtat bijuterii de 12.000 de euro

Andreea Damian

Ce spune Elena Chiriac după ce s-a zvonit că are o relație cu fiul Madonnei

Tabu Tabu

Scrie un comentariu