Tabu
CULTURESlider

Cel mai vechi material descoperit pe Pământ datează de 7,5 miliarde de ani

Oamenii de știință au descoperit în timp ce analizau un meteorit cel mai vechi material de pe Pământ. Praful stelar conținut de meteoritul căzut pe Terra în anii ’60 era format în urmă cu 7,5 miliarde de ani, cu mult înaintea nașterii sistemului nostru solar.

Rezultatele cercetării au fost publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.

Când stelele mor, particulele din ele sunt aruncate în spațiu. Aceste „boabe pre-solare” sunt apoi încorporate în stele, planete, sateliți naturali și meteoriți noi. „Sunt mostre importante de stele”, a declarat Philipp Heck, coordonatorul acestui studiu, curator la Field Museum din Chicago şi profesor-asociat la Universitatea Chicago. „Acesta este unul dintre cele mai interesante studii la care am lucrat. Substanţele analizate reprezintă cele mai vechi materiale solide găsite vreodată pe Terra, iar ele ne spun cum s-au format stelele din galaxia noastră”.

O echipă de cercetători din SUA și Elveția a analizat 40 de mici fragmente conținute de meteoritul Murchison, care a căzut în Australia în 1969. Granulele presolare analizate în acest studiu au fost izolate din meteoritul Murchison în urmă cu 30 de ani în laboratoarele Universităţii din Chicago. Acel proces a inclus zdrobirea fragmentelor de meteorit într-o pulbere. După ce granulele presolare au fost izolate, cercetătorii au identificat tipurile de stele din care provin şi vârstele lor.

Pentru a afla cât de vechi au fost boabele, cercetătorii au măsurat cât timp au fost expuși la razele cosmice din spațiu. Aceste raze sunt particule cu energie mare, care călătoresc prin galaxia noastră și pătrund în materie solidă. Unele dintre aceste raze interacționează cu materia pe care o întâlnesc și formează elemente noi. Cu cât sunt expuse mai mult, cu atât se formează mai multe dintre aceste elemente. Cercetătorii au folosit o formă specială (izotopul) a elementului neon – Ne-21.

Astfel, cercetătorii din Chicago au descoperit că unele dintre granulele presolare din mostrele analizate sunt cele mai vechi materiale solide descoperite vreodată pe Terra. Bazându-se pe nivelul de radiaţie cosmică absorbită, cele mai multe dintre acele granule au vechimi cuprinse între 4,6 miliarde şi 4,9 miliarde de ani, iar altele au o vechime de peste 5,5 miliarde de ani. Ca o comparație, Soarele are 4,6 miliarde de ani, iar Pământul este 4,5 miliarde. Cu toate acestea, cele mai vechi au aproximativ 7,5 miliarde de ani.

„Am găsit mai multe granule ce erau mai tinere decât ne-am aşteptat. Ipoteza noastră este că majoritatea acestor granule, vechi între 4,6 miliarde şi 4,9 miliarde de ani, au apărut într-un episod intensiv de formare a stelelor. Acest lucru se întâmpla înainte de apariţia Sistemului Solar, când s-au format mai multe stele decât de obicei”, a explicat profesorul Heck.

 

ARTICOLE SIMILARE

Drake cântă despre pericolele schimbărilor climatice, dar își ia avion de 185 mil. $

Andreea Damian

Psoriazisul pustular: care este particularitatea sa și cum să-l tratezi?

Andreea Damian

Cele mai vechi secrete de frumusețe de la Hollywood

Andreea Damian

Cum să-ți îndepărtezi singură gelul de pe unghii

Andreea Damian

Stilul vestimentar al lui Lady Gaga. Cum s-a schimbat

Andreea Damian

O pungă de plastic a fost găsită pe fundul Groapei Marianelor

realitatea

Scrie un comentariu