Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

Celia, o graviduță model! Arată spectaculos în costum de baie!

De câteva luni, Celia este mai fericită ca oricând. După ce și-a întâlnit alesul și s-au căsătorit, aceștia au aflat că urmează să fie părinți. Acum, cu câteva luni înainte de naștere, Celia a luat decizia de a se muta în Australia, în locul în care s-a născut soțul său.

Deși duce dorul de țară și de părinți, aceasta este cu adevărat împlinită. În așteptarea copilului, frumoasa cântăreață deja a hotărât cum o să se numească bebelușul care urmează să vină pe lume în câteva luni. Întrucât nu știe încă sexul acestuia,  frumoasa cântăreață a decis ca în caz că e fetiță se va numi Celia Andreea, iar dacă e băiețel, cel mai potrivit ar fi să poarte numele de Angelo Ioan, nume ales în memoria tatălui său. 

Chiar dacă aceasta a declarat că a întâmpinat toate stările specifice unei femei însărcinate nu tocmai plăcute, grețuri și amețeli, Celia profită la maximum de această perioadă. Ba mai mult, aceasta nu se sfiește să meargă la plajă sau să se bucure de vremea plăcută din Australia. De curând, aceasta a postat pe contul său de socializare o imagine recentă în care deși este însărcinată, arată de milioane. Silueta acesteia nu a avut de suferit, singurul element care dezvăluie sarcina fiind burtica. 

Voi ce părere aveți? Nu-i așa că Celia este o graviduță foarte sexy?

Sursă foto: Facebook

ARTICOLE SIMILARE

Poza care a starnit scandalul despre RASISM! Replica FOTO

realitatea

Experiment inedit: ce ți se poate întâmpla dacă privești timp de 10 minute în ochi pe cineva

Andreea Damian

ELENA UDREA Exclusiv – culisele unei sedinte foto

realitatea

3 moduri de a arăta cât mai bine la toate nunțile de anul acesta

Andreea Damian

Societatea consideră naşterea naturală o ruşine – Instagram interzice pozele din timpul travaliului

realitatea

MIHAELA RADULESCU si-a modificat masiv fatza! Iata ce operatii a facut!

Scrie un comentariu