Tabu
FASHIONSlider

Chanel Fashion Show | Charlotte Casiraghi a deschis călare prezentarea colecţiei haute couture

Charlotte Casiraghi a deschis marţi prezentarea colecţiei haute couture a casei Chanel, într-un decor oniric.

Ambasadoarea casei Chanel, în vestă de tweed şi călare, a mers la trap, apoi la galop. Spectacolul a început la Grand Palais Ephémère, într-un decor imaginat de artistul contemporan Xavier Veilhan cu elemente din traseul ecvestru şi de mini-golf.

Charlotte Casiraghi a plasat prezentarea în universul ecvestru, drag fondatoarei casei, Gabrielle Chanel. După această deschidere, manechinele au mers pe nisip în pantofi în tonuri gri-negru, inspiraţi din anii ’20 cu tocuri mici.

Pantalonii de costum sunt largi, unii în lateral, in interiorul sau în exteriorul piciorului. Construcţia rigidă a jachetelor din tweed este echilibrată de lejeritatea fustelor vaporoase. Rochiile de seară, împodobite cu pene, invită la joc al contrastelor şi transparenţelor. Costumele cu fustă se poartă suprapuse pe piese din dantelă.

Una dintre piesele centrale ale colecţiei este rochia în întregime brodată cu camelii în perle negre, albe şi corai, purtată cu o jachetă neagră.

Rochia de mireasă, ultima din spectacolul haute couture, este albă, lungă, simplă şi rafinată, însoţită de un buchet de flori albastre – un omagiu adus actorului Gaspard Ulliel care a murit săptămâna trecută, la vârsta de 37 de ani, în urma unui accident de schi şi care era imaginea parfumului „Bleu de Chanel”.

ARTICOLE SIMILARE

Șase motive pentru care merită să-ți faci saună facială cel puțin o dată pe săptămână

Andreea Damian

10 lucruri frumoase pentru vara 2010

realitatea

Trend alert: Cizmele de blana

realitatea

Kim Kardashian are două reguli de make-up pentru fiica sa

Andreea Damian

Theo Rose, cerută în căsătorie! Ce i-a gravat Anghel Damian pe spatele inelului de logodnă

Andreea Damian

Shopping: pantaloni scurți

realitatea

Scrie un comentariu