Tabu
HEALTH

Coronavirusul își pierde 90% din capacitatea de a infecta în 20 de minute în aer

Coronavirusul își pierde 90% din capacitatea de a infecta în cinci minute, în aer. Este concluzia primelor simulări privind modul în care virusul supraviețuiește în aerul expirat, scrie The Guardian.

Constatările subliniază din nou importanța distanțării fizice și a purtării unei măști, fiind probabil cele mai eficiente mijloace de prevenire a infecției. Ventilația este probabil să aibă un impact mai mic.

„Oamenii s-au concentrat asupra spaţiilor slab ventilate şi s-au gândit la transmiterea pe calea aerului pe o distanţă de câţiva metri sau în întreaga încăpere. Nu spun că acest lucru nu se întâmplă, dar cred că, totuşi, cel mai mare risc de expunere este atunci când eşti aproape de cineva”, a declarat profesorul Jonathan Reid, director al Centrului de cercetare a aerosolilor de la Universitatea din Bristol şi autorul principal al studiului. „Atunci când te îndepărtezi, nu numai că aerosolul este diluat, dar există şi un virus mai puţin infecţios, deoarece virusul şi-a pierdut gradul de infectare”.

Până în prezent, ipotezele despre cât timp supravieţuieşte virusul în picăturile minuscule din aer se bazau pe studii care implicau pulverizarea virusului în vase sigilate numite tobe Goldberg, care se rotesc pentru a menţine picăturile în aer. Folosind această metodă, cercetătorii americani au descoperit că virusul infecţios putea fi încă detectat după trei ore. Cu toate acestea, astfel de experimente nu reproduc cu exactitate ceea ce se întâmplă atunci când tuşim sau respirăm, scrie The Guardian.

În schimb, cercetătorii de la Universitatea din Bristol au dezvoltat un aparat care le-a permis să genereze orice număr de particule minuscule care conţin virusuri şi să le facă să leviteze uşor între două inele electrice timp de cinci secunde până la 20 de minute, controlând în acelaşi timp cu stricteţe temperatura, umiditatea şi intensitatea luminii UV din mediul înconjurător. „Este pentru prima dată când cineva a reuşit să simuleze cu adevărat ceea ce se întâmplă cu aerosolul în timpul procesului de expiraţie”, a declarat Reid.

Studiul sugerează că, pe măsură ce particulele virale părăsesc condiţiile relativ umede şi bogate în dioxid de carbon din plămâni, pierd rapid apă şi se usucă, în timp ce tranziţia către niveluri mai scăzute de dioxid de carbon este asociată cu o creştere rapidă a pH-ului. Ambii factori perturbă capacitatea virusului de a infecta celulele umane, dar viteza cu care particulele se usucă variază în funcţie de umiditatea relativă a aerului înconjurător.

Atunci când aceasta era mai mică de 50% – similar cu aerul relativ uscat întâlnit în multe birouri – virusul şi-a pierdut jumătate din capacitatea de infectare în 10 secunde, după care declinul a fost mai lent şi mai constant. La o umiditate de 90% – aproximativ echivalentă cu cea a unei camere de aburi sau de duş – scăderea infectivităţii a fost treptată, 52% din particule rămânând infecţioase după cinci minute, scăzând la aproximativ 10% după 20 de minute. Cu toate acestea, temperatura aerului nu a făcut nicio diferenţă în ceea ce priveşte infectivitatea virală, contrazicând credinţa larg răspândită conform căreia transmiterea virală este mai scăzută pe vreme caldă.

„Înseamnă că, dacă mă întâlnesc astăzi cu prietenii la prânz într-un pub, este probabil ca principalul [risc] să fiu eu care îl transmit prietenilor mei sau prietenii mei care mi-l transmit mie, mai degrabă decât să fie transmis de cineva din cealaltă parte a încăperii”, a declarat Reid. Acest lucru evidenţiază importanţa purtării unei măşti în situaţiile în care oamenii nu se pot distanţa fizic, a adăugat el.

 

ARTICOLE SIMILARE

De ce femeile au un risc mai mare de a se infecta cu coronavirus

Andreea Damian

Pericolele ascunse din alimentele de post

Andreea Damian

Afla care sunt cei 3 pasi prin care poti amana imbatranirea

realitatea

Obiceiul aparent sănătos pe care mulți oameni îl fac acasă și care crește riscul de cancer

Andreea Damian

Ce trebuie să știi despre urticaria declanșată de expunerea la rece

Andreea Damian

Mananca ceva gustos chiar si atunci cand nu ai timp sa gatesti!

realitatea

Scrie un comentariu