Tabu
Image default
PEOPLESlider

Cu ce se va ocupa Cabral, după ce și-a anunțat retragerea din televiziune

Cabral a decis să se retragă din televiziune. Îndrăgita vedetă care apare pe sticlă de peste 17 ani și-a explicat motivele și spune că e nevoie ca altcineva să fie în papucii lui ca să îl înțeleagă.

„Am obosit. O să mă opresc. Puțin… puțin mai mult. Nu știu… Și să nu înțelegi că mă vait. Neah, nu-i cazul. Dar mă opresc acum tocmai ca să n-ajung să mă vait. M-au învățat ai mei ce-i munca de la 14 ani. Muncesc de la 17 ani neîntrerupt.

Într-un ritm de om nebun. În meseria mea am 25 de ani pe post. Cu pauze minime, cu două sau chiar trei proiecte în difuzare în același timp, ba chiar și cu emisiuni diferite difuzate simultan pe trei posturi diferite. Am încercat în fiecare minut să învăț, să fiu mai bun, să respect, să fac bine. Nu știu cat am reușit, dar știu că am încercat. Eu… o să fiu p-aci, la sud de București, cu copiii mei, cu Andreea, cu Artemis, cu ai mei, cu toți ai mei. Și sper să fim bine. Ceea ce vă doresc din inimă și vouă”, spunea Cabral într-o postare pe blogul său, în urmă cu câteva zile.

Ultimele luni au fost obositoare pentru Cabral, iar filmările din Republica Dominicană i-au pus capac, chiar dacă a fost doar prezentator și nu a fost pus în postura de concurent.

Prezentatorul a spus că a fost greu pentru el în Republica Dominicană, fiind o perioadă solicitantă, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, pentru ca totul să decurgă așa cum trebuie.

„Acolo eşti într-un mediu neprietenos complet. Eşti cu nişte oameni care trăiesc şi creează conţinut, dar în condiţii de stres. Şi, atunci, nu e o vacanţă, nu e o plăcere. Trebuie să fii foarte atent, pentru că nu vrei nici scandal, nu vrei nici bătaie, nu-i vrei nici pe ei nefericiţi. Sunt câteva chestii pe care trebuie să le îngrijeşti, cumva”, a declarat Cabral pentru Click!.

Prezentatorul a declarat că va avea nevoie de un an de pauză, pe care îl va petrece alături de familie.

„Trebuie să iau o pauză. Simt nevoia, sunt om. Nu mă consum, dar mă uzez. Şi simt că a venit momentul să stau, acasă, cu mine. Să învăţ să fac clătite – și nu glumesc. Şi nu am mai spus altcuiva asta. Să stau acasă, să fac clătite, să iau eu copiii de la grădiniţă sau de la liceu, după caz. Simt nevoia de o perioadă de pauză, nu ştiu, un an… (…) Fac o grămadă de lucruri și e momentul să respir”, a mai spus Cabral.

ARTICOLE SIMILARE

INNA si sanii ei, de neuitat in Ungaria (FOTO)

Ce spune Mihaela Rădulescu despre iubita lui Dani Oțil. Nimeni nu se aștepta!

Andreea Damian

Graviduța Gina Pistol, tratată ca o prințesă la filmări

Tabu Tabu

Alergarea pe stomacul gol, mai eficientă pentru slăbit? Explicațiile specialiștilor

Andreea Damian

Supradoza cu vitamina D. Care sunt riscurile pe care trebuie să le cunoști

Andreea Damian

Uleiul de măsline prelungește durata de viață

Andreea Damian

Scrie un comentariu