Tabu
lifestyle

Culinar Tabu: Crap cu risotto

INGREDIENTE CRAP
– un crap de 3 kilograme
– 2 morcovi mari
– un bucată praz
– o legătură pătrunjel
– un cățel usturoi
– 2 căni de vin
– un ardei mare
– 100 grame unt
– 100 grame ulei de măsline
– sare
– piper

INGREDIENTE RISOTTO
– o cană și jumătate de orez
– o ceapă medie
– 100 grame parmezan
– 50 grame unt
– 200 grame țelină
– 4 bucăți de usturoi
– 2 pahare vin
– 1 litru apă
– 2 cubulețe supă de găină
– busuioc proaspăt(la alegere)
– semințe pin(la alegere)
– ulei de măsline

Prima dată mă gândesc să facem crapul ca să scăpăm de grija mare. Facem cum am făcut și data trecută, o luăm pe pași. Așa că spor la treabă.

PASUL 1. Presupunem că aveți un crap de vreo trei kilograme(necurățat). Vă recomand să cumpărați un crap golaș (adică cel care are doar câțiva solzi pe spinare) pentru că este mult mai ușor de curățat. Crapul ăsta necesită o oarecare pregătire înainte de gătire. Când ați ajuns cu crapul acasă, turnați-i pe gură o jumătate de cană de oțet. Asta va elimina, vizual, cam tot ce nu e bun în crap. Spun vizual pentru că veți vedea cu ochiul liber un fel de albitură care va ieși pe toată suprafața peștelui. Îl lăsați cu oțetul în el cam 15 minute după care îl spălați și curățați de solzi.

PASUL 2. Crapul trebuie curățat și pe interior. Îl despicați frumos pe burtă și scoateți tot ce găsiți înăuntru. Dar tot pentru că acolo există și o vezică amară care nu i-ar da un gust prea bun. Crapul e golit complet când în el nu mai e nimic.:) Apoi se spală bine de tot pe dinăuntru până rămâne toată carnea albă, fără urme de sânge. I se taie aripioarele, se mai spală o dată și gata. De gustul de oțet scăpați foarte ușor, turnându-i pe gură trei căni de apă. Sau, și mai ușor, îi băgați teava de la robinet în gură și lăsați să curgă vreo 30 se secunde.  În momentul ăsta partea cea mai grea a trecut deja.

PASUL 3. Pregătiți legumele. Luați doi morcovi serioși, îi curățați și spălați după care îi tăiați rondele. La fel faceți și cu legătura de praz și cu ardeiul. Separat tocați mărun o legătură de pătrunjel pe care o amestecați într-un mojar cu 100 grame unt până se face o pastă, nu foarte omogenă. La capitolul legume nu mai avem decât să curățăm un cățel de usturoi.

PASUL 4. Așezarea crapului în tavă. Se pune crapul în tavă după care se umple cu pătrunjelul amestecat cu unt și o parte din morcovi. Restul de morcovi împreună cu prazul, ardeiul și usturoiul se pun în tavă. Se toarnă peste el cam două căni de vin, două de apă și o ceșcuță de ulei de măsline. Mai aruncați puțină sare și căteva boabe de piper și e gata de băgat la cuptor. La foc mic și undeva la mijloc între partea de sus și cea de jos a cuptorului. Crapul se ține la cuptor cam o oră și un sfert, dacă e mai mic, chiar mai puțin. Oricum, în ultimul sfert de oră este bine să îl ridicați cu tot cu tavă spre partea superioară a cuptorului ca să se rumenească frumos.

Din experiență vă spun că toate operațiunile de mai sus nu durează mai mult de o oră.

PASUL 5. Cât se face crapul, pregătiți risotto! Ca să economisiți timp, puneți la fiert un litru de apă în care dizovați două cubulețe cu gust de supă de găină.

PASUL 6. Prima dată și prima dată, tocați mărunt 200 grame de țelină, patru bucați de usturoi și o ceapă medie. Toate astea le puneți la călit în ulei de măsline pentru vreo 3-4 minute. Apoi adăugați orezul și mai căliți încă două minute după care puneți primul pahar de vin(aveți că v-a rămas de la pește). Amestecați până se absoarbe și adăgați-l și pe cel de-al doilea. La fel, amestecați până se absoarbe.

PASUL 7. Adăugați treptat(polonic cu polonic) apa fiartă cu cubulețeledizolvate în ea. E foarte important să aveți răbdare pănă de absoarbe fiecare polonic, pentru că risotto-ul trebuie să se și călească puțin. Când ați terminat de pus apa, adăugați unutul și parmezanul după care mai amestecați vreo 5 minute și e gata!

PASUL 8. Ăsta e un fel de bonus și nu e obligatoriu. Peste risotto merge un sos pesto natural pe care îl faceși amestecând într-un mojar căteva frunze de busuioc proaspăt, semințe de pin o mână de parmezan și puțin ulei de măsline. Când amestecul devine omogen, e gata!

PASUL 9. Scoateți peștele din cuptor, porționați-l, puneți-l pe farfurii împreună cu risotto-ul și poftă bună!

 

ARTICOLE SIMILARE

Emma Watson a venit la scoala cu elicopterul

realitatea

INTERZIS BARBATILOR! Top 5 predictii despre viata sexuala a femeilor

realitatea

BOTEZATU s-a certat cu Antena 1 si paraseste show-ul “Burlacul”

Megan Fox e insarcinata!

realitatea

Magda Ciumac nu mai arata asa! S-a ingrasat foarte tare

Curajul de a fi mai mult

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu