Albastrul a fost, pentru prima dată, produs de egiptenii antici, care au învățat cum să creeze pigmenți permanenți, pe care îi foloseau în artele decorative. Culoarea albastră a continuat să evolueze în următorii 6000 de ani, iar anumiți pigmenți au fost folosiți de unii dintre cei mai mari artiști ai lumii în crearea unor tablouri devenite opere de artă faimoase. Ultima nuanță de albastru a fost descoperită în urmă cu 11 ani. În cele ce urmează, vă invităm să aflați mai multe despre fascinanta istorie a acestei culori.
În natură, culoarea albastră este asociată cu cerul și oceanele, însă lucrurile nu au stat așa dintotdeauna. Unii cercetători consideră că oamenii primitivi nu puteau recunoaște decât negrul, albul și roșul, iar abia mai târziu, galbenul și verdele.
Prin urmare, primii oameni nu înțelegeau conceptul de albastru din simplul motiv că nu exista un cuvânt pentru a-l defini. Acest fapt este consemnat și de literatura antică. De pildă, în Odiseea lui Homer, oceanul este descris prin comparația „o mare roșie ca vinul”.
Albastru egiptean
Există multe invenții pentru care merită să le mulțumim egiptenilor antici. Una dintre acestea este culoarea albastră. Creat în jurul anului 2 200 î.Hr., albastrul egiptean este considerat a fi primul pigment sintetic.
Cunoscut și sub denumirea de cuprorivaite, acesta este realizat prin amestecul unui sol calcaros cu nisip și minerale pe bază de cupru, precum azuritul și malachitul. În urma încălzirii mixturii la temperaturi variind între 1470 și 1650°F, rezultă o sticlă opacă de culoare albastră, care trebuie, ulterior, zdrobită și combinată cu albuș de ou pentru a crea o vopsea rezistentă.
Egiptenii au folosit această nuanță, în special, pentru pictura vaselor din ceramică, a statuilor și chiar pentru a decora sarcofagele faraonilor.
Popularitatea culorii s-a extins și în Imperiul Roman, până la sfârșitul perioadei greco-romane, când au început să apară noi metode de producere a culorii.
FUN FACT: În 2006, cercetătorii au descoperit că albastrul egiptean strălucește atunci când este expus la lumină fluorescentă, ceea ce indică faptul că pigmentul emite radiații cu infraroșu. Dezvăluirea de dată recentă a ușurat munca istoricilor de a identifica această nuanță pe artefacte atunci când ea nu este vizibilă cu ochiul liber.
Ultramarin
Istoria ultramarinului începe cu aproape 6000 de ani în urmă, atunci când piatra semiprețioasă Lapis Lazuli a fost importată de egipteni din munții Afganistanului. Încercarea de a o transforma în vopsea a eșuat, dar piatra a continuat să fie folosită pentru realizarea bijuteriilor și a podoabelor pentru păr.
Cunoscut și ca „adevăratul albastru”, Lapis Lazuli a apărut pentru prima dată ca pigment în secolul al VI-lea și a fost întrebuințat în picturile budiste din Bamiyan, Afganistan.
În secolele al XIV-lea și al XV-lea, pigmentul a fost importat în Europa de negustorii italieni și a căpătat un nou nume: ultramarin, provenit de la latinescul ultramarinus, care se traduce „dincolo de mare”.
Calitatea vizuală foarte profundă a acestui albastru l-a făcut să fie asociat cu regalitatea, devenind un pigment mult râvnit în rândul artiștilor europeni medievali. Considerat la fel de prețios ca aurul, ultramarinul era folosit doar de cei care și-l puteau permite.
De obicei, ultramarinul era rezervat pentru cele mai importante comenzi, după cum poate fi văzut și în pictura lui Gérard David, unde îmbracă mantia Fecioarei Maria.
Se presupune că maestrul barocului, Johannes Vermeer, cel care a pictat faimosul tablou Fata cu cercel de perlă, iubea atât de mult această culoare încât și-a îngropat familia în datorii pentru a o avea.
Până la apariția alternativei sintentice, inventată în 1826 de un chimist francez, ultramarinul a rămas o culoare foarte scumpă. Nuanța sintetică a căpătat numele de ultramarin francez.
FUN FACT: Istoricii de artă cred că Michelangelo nu a terminat pictura Înmormântarea, deoarece nu își putea permite să cumpere mai mult albastru ultramarin.
Albastru cobalt
Albastrul cobalt datează din secolele al VIII-lea și al IX-lea. La început, cu el se colorau obiectele din ceramică și bijuteriile. Este, în special, cazul Chinei, unde era aplicat pe porțelan.
În 1802, o versiune mai pură, bazată pe alumină, a fost creată de chimistul francez Louis Jacques Thénard, iar comercializarea acesteia a fost posibilă începând cu 1807.
Pictori precum J. M. W. Turner, Pierre-Auguste Renoir, și Vincent Van Gogh au început să folosească noul pigment în detrimentul ultramarinului, care era în continuare foarte costisitor.
FUN FACT: Uneori, albastrul cobalt este denumit și albastru Parrish datorită panoramelor pictate în această nuanță foarte intensă din tablourile artistului Maxfield Parrish.
Cerulean
La origine, compus din stanat de cobalt, „nuanța cerului” a fost perfecționată, în 1805, de Andreas Höpfner prin amestecarea cobaltului cu oxid de staniu. Cerulean a devenit disponibil ca pigment artistic abia în 1860, când a fost scos la vânzare de Rowney and Company sub numele de coeruleum.
Artista Berthe Morisot a combinat cerulean cu ultramarin și albastru cobalt pentru a picta haina albastră a femeii din tabloul O zi de vară.
FUN FACT: În 1999, Pantone a declarat într-o conferință de presă că cerulean este „culoarea mileniului” și „nuanța viitorului”.
Indigo
Deși albastrul era foarte scump pentru a fi folosit în picturi, atunci când venea vorba de vopsirea textilelor era mult mai ieftin. Spre deosebire de rarisimul Lapis Lazuli, producția noii nuanțe de albastru, numită indigo, s-a răspândit rapid în întreaga lume. Importanța ei a zguduit piața europeană de textile din secolul al XVI-lea, devenind un adevărat catalizator în războaiele comerciale dintre Europa și America.
Folosirea indigoului pentru vopsirea textilelor a fost foarte populară în Anglia, iar bărbații și femeile din toate păturile sociale purtau haine în această nouă culoare.
În 1880, indigoul natural a fost înlocuit cu cel sintetic. Pigmentul este folosit și astăzi pentru colorarea blugilor. În ultima decadă, oamenii de știință au descoperit că, prin bio-inginerie, bacteria Escherichia coli produce aceeași reacție chimică ca indigoul provenit din plante. Noua metodă, numită „bio-indigo” se preconizează că va juca un rol esențial în viitor, fiind utilizată în manufactura denimului ecologic.
FUN FACT: Sir Isaac Newton — inventatorul spectrului de culori — credea că curcubeul este format din șapte culori distincte, ceea ce coincidea cu cele șapte zile ale săptămânii, cele șapte planete și cele șapte note de pe portativ. Newton a brevetat indigoul împreună cu portocaliul. Cu toate acestea, mulți oameni de știință contemporani sunt de părere că paleta cromatică a curcubeului nu este compusă decât din cinci culori.
Bleumarin
Cunoscută, în mod formal, ca albastru marin, cea mai închisă nuanță de albastru este, de asemenea, numită și Navy Blue (bleumarin) și a fost adoptată drept culoarea oficială a uniformelor din Marina Regală Britanică, purtate de ofițeri și marinari încă din 1748.
Pentru a evita decolorarea, marinarii moderni au adoptat uniforme într-o nuanță mult mai închisă.
FUN FACT: Sunt multe nuanțe de Navy Blue, incluzând Space Cadet, apărută în 2007.
Albastru prusac
Cunoscut și ca Berliner Blau, albastrul prusac a fost descoperit accidental de un fabricant de vopseluri german — Johann Jacob Diesbach. De fapt, Diesbach lucra pentru a obține o nouă nuanță de roșu. Unul dintre materialele sale a intrat în contact cu sângele unui animal, iar în loc ca pigmentul să se înroșească, sângele animalului a creat o reacție chimică surprinzătoare, care a rezultat într-un albastru vibrant.
Pablo Picasso a folosit albastrul prusac în Perioada Albastră. Artistul japonez Katsushika Hokusai l-a întrebuințat pentru a crea Marele val de la Kanagawa, precum și alte picturi din seria 36 de vederi de la Muntele Fuji.
Pigmentul nu a fost folosit doar pentru a crea opere de artă. În 1842, astronomul britanic Sir John Herschel a descoperit că albastrul prusac avea o sensibilitate unică atunci când era expus la lumină. Era nuanța perfectă pentru a crea copii ale desenelor. Această descoperire s-a dovedit foarte valoroasă pentru arhitecți, care puteau face copii cu ușurință la planurile și schițele lor, de unde și denumirea de blueprints.
FUN FACT: Astăzi, albastrul prusac este folosit și în componența unei pastile care vindecă otrăvirea cu metale.
International Klein Blue
În încercarea de a căuta culoarea cerului, artistul francez Yves Klein a dezvoltat o versiune mată de ultramarin, pe care el îl consideră „cel mai bun albastru dintre toate”.
Versiunea a devenit marca înregristrată International Klein Blue și a reprezentat semnătura artistului între 1947 și 1957. Klein a pictat monocrom peste 200 de pânze, sculpturi și chiar oameni în IKB.
FUN FACT: Klein a spus, la un moment dat, că ”albastrul nu are dimensiuni. Este dincolo de ele.”, având convingerea că această culoare poartă privitorul dincolo de pânză.
Ultima descoperire: YInMn
În 2009, o nouă nuanță de albastru a fost descoperită, tot grație unui accident, de către profesorul Mas Subramanian și studentul său de la acea vreme, Andrew E. Smith, de la Oregon State University.
În timp ce explorau noi materiale pentru a realiza produse electronice, Smith a descoperit că una dintre mostrele sale și-a schimbat culoarea într-un albastru deschis la contactul cu căldura. YInMn este un acronim ce provine de la elementele chimice din care este nuanța compusă: Ytriu, Indiu și Mangan. În iunie 2016, acesta a fost lansat ca pigment pentru uz comercial.
FUN FACT: Albastrul YInMn a fost recent adăugat în colecția de creioane de la Crayola.
sursa: My Modern Met