Tabu
CULTURESlider

Fundația Calea Victoriei ⎥ Palatele știute și neștiute ale Bucureștiului

Luni, 19 aprilie, de la ora 19:00, sunteți invitați să participați la o serie de ateliere organizate de Fundația Calea Victoriei și dedicate istoriei fascinante a celor mai faimoase palate bucureștene. 

Bucureştiul sau Micul Paris este presărat cu palate sau case boiereşti, clădiri de patrimoniu asupra cărora s-a aşternut timpul şi, în multe cazuri, uitarea. Palate celebre ale Bucureştiului precum Palatul Regal, Palatul Suţu sau Palatul Cotroceni sunt clădiri ce se bucură de o mare mediatizare mai ales datorită instituţiilor pe care le găzduiesc.

Există însă în Bucureşti şi alte monumente arhitecturale spectaculoase ce sunt mai puţin cunoscute publicului larg: Palatul Prinţului Moştenitor sau Palatul Nunţiaturii Apostolice, clădiri foarte bine conservate, dar a căror poveste şi destinaţie nu sunt atât de familiare bucureştenilor.

Despre alte câteva palate emblematice ale Capitalei, cum sunt Palatul Sturdza sau Palatul Funcţionarilor Publici, vorbim, din păcate, la trecut. Pentru că au dispărut, în incendii sau demolări voite, le cunoaştem povestea din cărţi şi le mai putem azi admira doar în fotografii vechi.

În cadrul unei serii de trei întâlniri, numită Palatele știute și neștiute ale Bucureștiului și moderată de lectorul Anita Sterea, veți avea șansa să aflați poveștile unor clădiri de patrimoniu ale capitalei. Întâlnirile încep din 19 aprilie, de la ora 19:00 și se vor desfășura săptămânal (în fiecare luni, cu o pauză pe 3 mai) în mediul online. Acest atelier de istorie și cultură costă 240 lei, iar achiziționarea unui bilet se poate face pe platforma Eventim.

ARTICOLE SIMILARE

În ce emisiune va apărea Mihai Bendeac la PRO TV

Andreea Damian

Cum a reușit romanticul Dani Oțil să cucerească internetul cu câteva fotografii

Tabu Tabu

Scarlett Johansson vrea să devină președintele SUA

Andreea Damian

Bebe Rexha a dezvăluit că suferă de tulburare bipolară într-o postare emoționantă pe Twitter

Andreea Damian

Ce crede Oana Zăvoranu despre despărțirea lui Pepe de Raluca Pastramă

Tabu Tabu

Lansare de carte ⎥ Arhive și cunoaștere

Ciocîrlan

Scrie un comentariu