Tabu
CULTURELIFESTYLESlider

Greta Thunberg a fost numită “omul anului” de către revista Time

Adolescenta activistă este lăudat de revistă pentru că a început o campanie de mediu care a devenit o mișcare globală.

Greta Thunberg, activista adolescentă din Suedia care a cerut acțiuni imediate pentru a aborda criza climatică globală, a fost numită azi omul anului de către revistTime pentru întreg anul 2019. Este cea mai tânără persoană care a primit vreodată acest titlu. Thunberg, în vârstă de 16 ani, a fost lăudată de Time pentru că a început o campanie de mediu în august 2018 care a devenit ulterior o mișcare globală, primele măsuri fiind cele de a lipsi de la școală și organizarea unui camping în fața parlamentului suedez pentru a cere acțiuni imediate.

„În cele 16 luni de atunci, s-a adresat șefilor de stat la ONU, s-a întâlnit cu Papa, l-a enervate pe președintele Statelor Unite și a inspirat 4 milioane de oameni să se alăture grevei climatice globale din 20 septembrie 2019, în ceea ce a fost cea mai mare demonstrație climatică din istoria umană ”, a declarat revista. “Margaret Atwood a comparat-o cu Ioana dArc. După ce au observat o creștere de 100 de ori a utilizării sale, lexicografii din Collins Dictionary au numit acțiunea de pionierat a lui Thunberg, – grevă climatică drept cuvântul anului ”, a mai titrat Time.

Thunberg, care împlinește 17 ani în ianuarie, continuă să lupte, spunând la Madrid săptămâna trecută că vocile celor îngrijorați de schimbările climatice sunt din ce în ce mai multe dar politicienii încă nu iau măsuri. Fostul vicepreședinte Al Gore a declarat că revista a făcut o „alegere strălucitoare”. Alți candidați pentru titlul de om al anului au fost, în mod absolut ciudat – președintele SUA Donald Trump și mai puțin ciudat pe Nancy Pelosi.

ARTICOLE SIMILARE

Mariah Carey cheltuiește o avere pentru Crăciunul perfect

Andreea Damian

Rocsana Marcu a dat lovitura în Dubai! Comisionul uriaș pe care l-a încasat pentru vânzarea unei vile

Andreea Damian

“Summer in the City” prezintă Robbie Williams și Sam Smith la București

Tabu Tabu

Cum alegi un restaurant pentru un eveniment important în anul 2020?

Andreea Damian

Modul Cărturești | Future Design with Drag and Drop

Ciocîrlan

Actrița Adela Mărculescu va fi premiată la Gala premiilor Gopo

Tabu Tabu

Scrie un comentariu