Tabu
LIFESTYLESlider

Kitul de îngrijire la domiciliu împotriva COVID-19

Persoanele care au simptome de Covid-19 şi nu sunt internate în spital au nevoie de sfaturile medicilor privind lucrurile pe care trebuie să le aibă pentru a se putea îngriji la domiciliu. Autoritățile române au anunțat că există posibilitatea ca toate cazurile minore de Covid-19 să fie tratate acasă, pentru a evita supraglomerarea spitalelor. Aşadar, ar trebui să fim pregătiţi pentru a ne îngriji singuri sau un alt membru al familiei. Asta înseamnă că trebuie să avem acasă cele necesare pentru a ne vindeca.

Publicaţia The Wall Street Journal a adunat câteva sugestii şi sfaturi de la medici despre ce ar include în setul ideal de îngrijire la domiciliu împotriva Covid-19.

Siguranţă şi curăţare

Prima sarcină este ca pacienţii să fie izolaţi şi să folosească şerveţele, şerveţele dezinfectante, prosoape de hârtie, săpun şi apă caldă. „În topul listei mele ar fi un dormitor suplimentar, cu o baie ataşată. Acesta este scenariul ideal. Dacă aveţi un apartament cu un dormitor, bolnavul primeşte dormitorul. Aceasta este cheia. Nu poate intra şi ieşi nimeni. Nici măcar animalele de companie“, spune David Buchholz, director medical principal la Universitatea Columbia din Irving Medical Center.

Un alt echipament cheie: măştile. Pacienţii trebuie să poarte o mască oricând pleacă din camera lor, iar aceste plimbări ar trebui să fie limitate. Oricine intră în cameră trebuie să poarte, de asemenea, o mască, iar bolnavul trebuie să poarte masca pentru siguranţa tuturor vizitatorilor. O mască chirurgicală simplă este recomandată pentru uz casnic, dar având în vedere deficienţele, puteţi improviza cu o eşarfă legată în jurul feţei, spune dr. Buchholz. Ideea este să menţineţi nasul şi gura bine acoperite, pentru că „dacă persoana bolnavă are o tuse sau un strănut neaşteptat, este posibil să nu vă puteţi feri destul de repede“.

De asemenea, veţi avea nevoie de mănuşi, din cauciuc sau din latex, când intraţi în camera în care este îngrijit cel bolnav sau când curăţaţi. Efectuaţi mai multe curăţări, deoarece tot ceea ce bolnavul atinge – cum ar fi tacâmurile, mânerul de la oală sau chiuveta de la baie – trebuie curăţate. Puteţi prepara un înălbitor DIY prin diluarea a cinci linguri de înălbitor pe litru de apă.

Folosirea regulată a săpunului pentru mâini este, de asemenea, crucială. În cazul în care baia este folosită de mai multe persoane, bolnavii ar trebui să folosească prosoape de hârtie de unică folosinţă în loc de un prosop de mâini,. Ţineţi şerveţele de baie separate de toate celelalte. Şi membrii sănătoşi ai familiei ar trebui să-şi scoată obiectele de toaletă din spaţiul comun. Periuţele de dinţi nu trebuie să fie una lângă cealaltă.

Medicamente

Oricine se îmbolnăveşte trebuie să ţină legătura cu medicul şi să anunţe dacă simptomele se agravează. În acest scop, un termometrul este util. Deoarece Covid-19 poate afecta respiraţia, mai mulţi medici au recomandat, de asemenea, obţinerea unui pulsometru la domiciliu: un dispozitiv care se fixează pe deget şi măsoară ritmul cardiac şi nivelul de oxigen din sânge, care sunt indicatori importanţi pentru cât de bine funcţionează plămânii, spune Andra Blomkalns, de la catedra de medicină de urgenţă de la Stanford School of Medicine.

Să aveţi medicamente ca Tylenol sau Paracetamol. Dacă pacientul are sub 18 ani, asiguraţi-vă că aveţi versiuni pentru copii. Pentru o tuse uscată, pastile pentru gât pot fi de ajutor, atât timp cât copilul este suficient de matur pentru a nu le înghiţi. Pentru copiii mai mici, „dacă au dureri în gât, un pic de ceai cald cu miere este ideal“, spune dr. Zerr.

Alimentație

Pacientul bolnav ar trebui să mănânce alimente ușoare, care să nu-i îngreuneze digestia darcare să fie hrănitoare și hidratante. Iată câteva alimente care ar trebui să se regăsească în frigider sau cămară: supă de pui, comprimate zilnice cu multivitamine şi vitamina C, băuturi înlocuitoare de electroliţi, ghimbir proaspăt, lămâi, mărar, oregano proaspăt sau uscat, alimente bogate în nutrienţi precum avocado, miere pentru calmarea gâtului, alimente bogate în pectine precum bananele şi merele. Este important ca pacientul să bea multe lichide.

Ocazional, Covid-19 poate provoca tulburare gastrointestinală şi diaree, iar refacerea cu ajutorul lichidelor în aceste cazuri este deosebit de importantă, deoarece deshidratarea poate provoca febră. Unii pacienţi tind să îşi piardă pofta de mâncare atunci când sunt bolnavi, aşa că e bine să aibă la îndemână alimente reconfortante, bogate în nutrienţi, precum sosul de mere şi avocado. Câţiva medici au recomandat comprimate zilnice cu multivitamine şi vitamina C. Se recomandă adăugarea de mărar, oregano şi ghimbir în supe pentru proprietăţile lor antivirale.

ARTICOLE SIMILARE

Terapii complementare: postul

ANDREEA MARIN admite implicit ca BANICA a inselat-o cu LAVINIA, sosia ei!

Mihaela Rădulescu explică accesul de furie de la tribunal: «Bărbatul român nu mai are cohones decât dacă…»

Defectul pe care Chrissy Teigen îl ascunde tot timpul cu Photoshop

Andreea Damian

Aerul poluat ridică riscul de avort cu 50% – studiu

Andreea Damian

Arnold Schwarzenegger, reținut pentru fraudă fiscală, pe un aeroport din Germania

Andreea Damian

Scrie un comentariu