Tabu
PEOPLESlider

Michael Buble a reacționat după ce presa a scris că renunță definitiv la muzică

Presa străină scrie de câteva zile bune că artistul canadian Michael Buble renunță la muzică din cauza fiului său, diagnosticat cu cancer la ficat. Cântărețul de 43 de ani este într-o perioadă în care își reorganizează întreaga viață și ar fi dat de înțeles că părăsește lumina reflectoarelor.

Buble spunea în timpul unui interviului pentru Daily Mail: „Toată ființa mea s-a schimbat. Percepția mea asupra vieții… Nu știu dacă pot continua să vorbesc fără să încep să plâng. Și nu mi-am pierdut niciodată controlul emoțiilor în public”. Potrivit interviului, Michael Bublé s-a oprit la un moment dat, declarând solemn: „Acesta este ultimul interviu. Mă retrag de pe piață. Am făcut albumul perfect și pot să mă retrag de sus”.

Ei bine, presa a înțeles totul greșit iar știrea cu retragerea artistului a făcut deja înconjurul lumii. se pare însă că interpretul nu a luat o decizie privind încheierea carierei sale muzicale. Nu încă!

De aceea publicistul artistului, Liz Rosenberg,  a transmis că „Michael Bublé nu are niciun plan de retragere. Nu am participat la interviu, dar acest lucru trebuie să fi fost scos din context”. Reprezentatul cântărețului a comunicat și faptul că  Michael Buble pregătește un turneu de promovare a noului album, „Love”. Cel de-al zecelea material discografic va fi disponibil începând cu 16 noiembrie. Recent, artistul a lansat primul single de pe album, “When I Fall in Love”. Se pare că fiecare piesă va avea propria poveste, Michael Bublé declarând că a vrut să creeze un fel de scurtmetraj pentru fiecare melodie.

Rosenberg a clarificat totul susținând că este posibil ca Buble, atunci când a spus că „acesta este ultimul interviu”, să se fi referit de fapt la perioada dificilă pe care el și familia sa au trăit-o.

În timp ce mulți fani au crezut rapid că Buble renunță la muzică, au existat câțiva care au remarcat că nu a fost făcut un anunț oficial pe paginile sale oficiale de social media. La puțin timp după ce interviul pentru Daily Mail a fost publicat, o anume Michelle R. Larsen a postat pe grupul „The Buble Insider” de pe Facebook: „Zvonurile și știrile că Michael renunța la muzică sunt complet false și le cerem tuturor să nu împărtășească niciuna dintre acestea și să ștergă toate postările deja distribuite pe Buble Insider și pe paginile personale.”

 

ARTICOLE SIMILARE

Billie Marten: depresia m-a făcut să compun cel mai fericit cântec pop

realitatea

Premiile BAFTA 2024. Cum a apărut românca Andreea Cristea pe covorul roșu. A eclipsat-o pe Dua Lipa

Andreea Damian

CTP, nemilos după decesul lui Alexandru Arșinel: „A atârnat de fusta marii actrițe Stela Popescu”

Andreea Damian

Zeci de invitații false la evenimentul Documenta 15

Ciocîrlan

Celebrul hairstylist Mounir a făcut show în România! Anamaria Prodan, Adelina Pestrițu și Andreea Bălan, printre vedetele care s-au întâlnit cu stilistul – FOTO

Tabu Tabu

Alina Eremia a plecat în vacanță. Ce destinație a ales

Tabu Tabu

Scrie un comentariu