Tabu
CULTURESlider

Zeci de invitații false la evenimentul Documenta 15

Artiști și profesioniști din domeniul artelor vizuale au primit e-mailuri false în care erau invitați să participe la a XV-a ediție a evenimentului Documenta

Prestigioasa expoziție de artă contemporană este organizată o dată la cinci ani, iar următoarea ediție este programată să aibă loc în perioada  18 iunie — 25 septembrie 2022, în orașul german Kassel. 

Până luni, organizatorii Documenta au depistat 32 de invitații false. „Din păcate nu știm încă cine le-a trimis.”, a declarat purtătoarea de cuvânt de la Documenta pentru The Art Newspaper

„Lucrăm cu experți, dar email-urile sunt foarte bine criptate. Unii destinatari au observat că invitațiile nu sunt autentice, însă alții nu și desigur că au fost foarte dezamăgiți când au aflat adevărul. Ne pare foarte rău pentru asta.”, a adăugat aceasta.

Pe site-ul Documenta a fost publicat un mesaj de avertizare care le solicită curatorilor, dealerilor, directorilor muzeelor și artiștilor care au primit un e-mail în vederea participării la expoziția din 2022 să o contacteze pe coordonatoarea generală a evenimentului, Andrea Linnenkohl, pentru a verifica dacă invitația provine de la echipa artistică Documenta

Expoziția Documenta 15 urmează să fie curatoriată de Ruangrupa, o cooperativă de artiști indonezieni formată din 10 membri, care își propune să se axeze pe colaborări la nivel global și probleme ale mediului urban contemporan. Colectivul originar din Jakarta a fost fondat în anul 2000.

sursa: The Art Newspaper 

ARTICOLE SIMILARE

Smiley, reacție neașteptată după ce colegii i-au lansat o piesă în lipsa lui

Andreea Damian

Angelina Jolie trăiește o mare dramă: riscă să-și piardă copiii. Ce a decis judecătorul

Andreea Damian

Astrologii și nativii Balanță sunt furioși că Facebook și-a denumit criptomoneda după un semn astrologic

realitatea

Delia a răbufnit atunci când a aflat de moartea Anei, femeia sfâșiată de câini în București

Andreea Damian

Câți bani le cere Vlăduța Lupău celor care vor să îi cânte la nuntă

Andreea Damian

Alina Eremia isi provoaca fanii la „Vanatoarea de versuri”!

realitatea

Scrie un comentariu