Tabu
LIFESTYLESlider

Milenarii consumă acum mai puțin alcool și cred că e cool să facă un Crăciun teetotal

Un raport din septembrie din jurnalul medical BMC Public Health, susținut de Universitatea College London, arăta că numărul de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, care nu beau alcool, a crescut de la 18% în 2005 la 29% în 2015. Aceiași tineri preferă berea fără alcool.

Descoperirile au sugerat o schimbare culturală care a dus la o reducere a consumului de alcool, iar grija față de sănătate ar putea un motiv.

De aceea, tot mai mulți tineri din generația Y intenționează să petreacă un Crăciun teetotal – servind prietenilor și familiei băuturi nonalcoolice.

Consumul de alcool pe perioada festică se află într-o ușoară scădere cu 6% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit un studiu efectuat recent pe 2.010 de adulți din Marea Britanie. Unul din patru tineri se așteaptă să primească oaspeții care să nu bea deloc alcool. Pentru cei care doresc să evite mahmureala, șase din 10 participanți preferă băuturile răcoritoare, în timp ce 47% spun că își vor potoli setea cu ceai și cafea.

Însă raportul anual de Crăciun dat publicității de un retailer din Regat a dezvăluit, însă, că vânzările de gin sunt în creștere față de anul trecut, cu 36%.

Crăciunul este o perioadă încărcată de tradiție, indiferent dacă îl petrecem stând la masă cu familia sau în fața televizorului.

Raportul a constatat, de asemenea, că femeile preferă mai degrabă să comande un „mocktail” (cocktail non-alcoolic) decât bărbații (10% față de 3%). Sunt șanse de două ori mai mari ca și tinerii cu vârste între 18 și 34 de ani  să comande o băutură fără alcool decât generația mai veche (12% comparativ cu 6%).

ARTICOLE SIMILARE

Regal teatral la Sala Rapsodia din capitală în perioada 29 noiembrie – 7 decembrie

Tabu Tabu

Ce spune zâmbetul tău despre emoțiile tale

Andreea Damian

China, decizie radicală care va afecta serios Dolce & Gabbana după scandalul rasist

Andreea Damian

Ryanair anulează peste 400 de zboruri. Sunt afectați 80.000 de pasageri

Andreea Damian

50 Shades of Grey – o recenzie sincera si subiectiva

realitatea

E vestea momentului! Jennifer Lawrence va deveni mamă

Andreea Damian

Scrie un comentariu