Tabu
PEOPLESlider

Povestea Number One Observatory Circle, noua reşedinţă a Kamalei Harris

Vicepreședintele Kamala Harris și soțul ei Doug Emhoff vor fi a opta familie din istoria SUA care se mută la Number One Observatory Circle, reședința vicepreședinților americani.

Reședința oficială a VP (vicepreședintelui american) – adesea denumită Casa Superintendentului, Casa Amiralului sau pur și simplu VPR (reședința vicepreședintelui) – găzduiește fiecare vicepreședinte, de la Walter Mondale (care a lucrat sub comanda lui Jimmy Carter) în 1977.

Construită în 1893, casa este situată pe un teren de peste 29 de hectare numit Observatorul Naval al Statelor Unite, şi evident, nu este deschis publicului. Este situată la aproximativ două mile și jumătate la nord de Casa Albă, reședința oficială a președintelui.

Proprietatea a servit ca reşedinţă a şefilor de operaţiuni navale şi a familiilor acestora începând cu 1920 şi apoi a fost desemnată reşedinţa oficială a vicepreşedinţilor în 1974. În 1966, după asasinarea preşedintelui John F. Kennedy în 1963, Congresul a adoptat o lege care stabilea „o reşedinţă oficială pentru vicepreşedintele Statelor Unite în districtul Columbia”, probabil din motive de siguranţă, scrie People. În 1974, locuinţa a fost autorizată oficial pentru noul său scop, Congresul ocupându-se de costurile restaurării şi mobilării sale. Înainte de această autorizaţie, vicepreşedinţii achiziţionau fie o casă din Washington, DC, fie stăteau la hotelurile din apropiere.

Schimbările l-au mulţumit şi pe actualul preşedinte al Statelor Unite care a locuit în reşedinţa respectivă în perioada mandatului lui Barak Obama. Joe Biden chiar i-a transmis lui Mike Pence că „vei fi încântat de piscină”.

Proprietatea în stil victorian cu 33 de camere a fost construită de arhitectul din Washington, Leon E. Dessez, care a contribuit la crearea planurilor pentru Monumentul Washington înainte de a muri în 1918. Folosind un design arhitectural în stil Queen Anne, care era popular la acea vreme, Dessez i-a oferit casei un sentiment de grandoare oferindu-i o sală de recepție expansivă și coloane clasice. Potrivit autorului Charles Denyer, construcția casei cu trei etaje a costat aproximativ 20.000 de dolari la vremea respectivă.

Casa de 836 metri pătraţi include o bibliotecă, o bucătărie la subsol şi mai multe dormitoare. La etajul al doilea se află dormitorul principal, biroul și dressingul, în timp ce celelalte dormitoare – utilizate de obicei pentru oaspeți și membrii familiei – se găsesc la etajul al treilea.

ARTICOLE SIMILARE

Fotografie Cristiana Apostol – Despre “Secvente”

realitatea

Adamari Lopez, celebra actriță de telenovele, de nerecunoscut. FOTO

Andreea Damian

Endometrita | Care sunt simptomele și când trebuie să vă adresați medicului

Andreea Damian

Vești bune! A fost anunțat un vaccin antiCovid eficient 90%

Andreea Damian

Top 10 alimente care ajuta la slabire

realitatea

Kanye West: Am rugat oamenii care lucrează la albumul meu să nu facă sex premarital

realitatea

Scrie un comentariu