Zilele trecute povesteam cu niște prieteni ce filme am mai văzut în ultima vreme. Printre zecile de filme și seriale văzute în ultima perioadă, cumva, mi-a rămas în minte foarte plăcut, thriller-ul polițist Searching.
Încerc să explic de ce – fără să bag spoilere – ar fi păcat căci filmul acesta este o bijuterie a neprevăzutelor. În primul rând, filmul este realizat aproape în întregime cu ajutorul sau sub atenta observație a dispozitivelor electronice. Practic, odată cu personajul principal ai senzația că dai clic stânga-dreapta și tastezi în timp real. Dar spre deosebire de alte filme care au mai încercat genul acesta de experiment, Searching te ține cu sufletul la gură, nu te plictisești fiindcă nu poți apăsa un buton mai repede decât o face tatăl disperat, ba dimpotrivă, aproape că ți-e frică de ceea ce urmează să afle, aproape că îi strigi, nu, nu căuta acolo, nu deschide fereastra aia! Senzația, tot datorită acestei tehnologii ultra-prezente în film, este în același timp de zombificare. Nu doar a personajelor care nu mai comunică practic foarte mult față-n față ci doar prin intermediul ecranelor dar și a ta, a spectatorului unei drame care se petrece într-o cutie virtuală, atât de septică încât dublează senzația de – asta nu mi s-ar putea niciodată întâmpla mie.
Asta la începutul filmului căci apoi, pe măsură ce personajul principal este nevoit să aleagă ce fel de site-uri deschide, pe unde prin laptop mai caută ca să descopere câte ceva despre viața fiicei sale adolescente, n-ai cum, la un moment dat devii conștient că ai face cam aceeași pași. Căci, ce să vezi, oricât de conectat la lumea reală pari să fii prin intermediul tastelor, adevărata viață se întâmplă totuși înafara lor și ca s-o descoperi trebuie să interacționezi cu oamenii în carne și oase.
Regizorul Aneesh Chaganty și co-scenaristul său, Sev Ohanian au reușit cumva să construiască un mister exact în mijlocul tuturor acțiunilor aflate la vedere căci, nu-I așa, internetul știe tot și toată lumea lasă o urmă odată intrat în spațiul virtual. Searching (Căutarea) este un titlu cu dublu sens – urmărește mișcările online făcute de un tată panicat, în timp ce încearcă să o găsească pe fiica adolescentă care lipsește cu adevărat de acasă.
John Cho îl joacă minunat pe David Kim, un văduv, care-și crește fiica de 16 ani, Margot (Michelle La, în primul său rol mare), în suburbiile San Jose, California cu soția sa, Pamela (Sara Sohn). Mi-a plăcut mult cum începutul filmului se fixează pe felul în care amintirea primilor ani ai cuplului și respective momentele importante din primii ani de viață ai fiicei lor se strâng de-a lungul anilor într-o serie de fotografii, înregistrări video și un calendar. (fonturile și grafica se schimbă constant pe măsură ce tehnologia evoluează). Toată memoria asta stocată pe diverse platforme virtuale descrie ușor și eficient trecerea timpului, inclusiv lupta Pamelei cu cancerul.
Apoi, ajungem în present unde David și Margot trăiesc ocupați cu viața între muncă și școală, iar cel mai mult comunică prin mesaje text și apeluri FaceTime. Dar într-o seară, Margot, un copil cuminte de obicei, nu mai ajunge acasă iar David nu-și dă seama de lipsa ei până în ziua următoare. Și așa începe căutarea, cu toate acele mesaje text trimise de el fiicei sale, fără răspuns, rămânând în istoricul conversațiilor lor, amenințătoare, prevestitoare de rău, aliniate într-o coloană lungă. Și apelul pierdut de la Margot atunci când David realizează că fiica sa l-a sunat la mezul nopții. Poți simți teama lui David crescând.
David contactează poliția și începe să o caute în paralel cu polițiștii pe Margot. Sparge parolele rețelelor sociale, metodic, organizat însă anxietatea unui tată disperat rămâne acolo, pe fundal deși te bucuri pentru el de fiecare data când mai descoperă un fir.
Apoi polițista, Debra Messing care investighează dispariția lui Margot schimbă energia filmului, oferind o rază de speranță. Între timp, David își dă seama că nu-și cunoaște cu adevărat fiica cu toată (sau poate chiar în ciuda) tehnologia impresionantă de care beneficiau amândoi ca să comunice non-stop. Mai departe nu vă spun nimic că vă stric filmul. Merită, chiar merită văzut.