Tabu
CULTURE

Șapte orașe din Marea Britanie se luptă să găzduiască Eurovision 2023. Londra nu e luată în calcul

Şapte oraşe britanice sunt finaliste în procesul de selecţie a gazdei următoarei ediţii a Eurovision care, din cauza invaziei ruse, va fi desfăşurată în Marea Britanie în numele Ucrainei, a anunţat vineri, 12 august, BBC, conform AFP și Agerpres.

Cele şapte finaliste care şi-au exprimat dorinţa de a găzdui celebrul concurs sunt: Birmingham, Glasgow, Leeds, Liverpool, Manchester, Newcastle şi Sheffield. Alte oraşe candidate, printre care Londra şi Belfast, nu au fost selectate. Decizia va fi anunţată în toamnă.

Regatul Unit nu a mai fost gazda Eurovision din 1998, când concursul s-a desfăşurat la Birmingham, oraş situat în centrul Angliei. De-a lungul timpului, Marea Britanie a fost gazda acestei competiţii muzicale de opt ori.

După ce a obţinut primul loc la Eurovision 2022, Ucraina a contestat iniţial decizia organizatorilor de a-i retrage dreptul de a găzdui cea de-a 67-a ediţie din motive de siguranță. În iunie, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (UER) a estimat că nu sunt întrunite condiţiile de securitate astfel încât Ucraina să organizeze concursul şi că a lansat negocieri cu Regatul Unit, al cărei reprezentant a ieşit pe locul al doilea.

Pe 25 iulie, UER a anunţat încheierea unui acord cu guvernul britanic astfel încât concursul să fie organizat de BBC, într-o versiune în care Ucraina va avea un loc de cinste.

ARTICOLE SIMILARE

Sărbătoritul zilei de 4 noiembrie

realitatea

Placido Domingo este acuzat de abuz sexual de încă unsprezece femei

realitatea

De ce nu se îngrămădesc vedetele să prezinte gala Premiilor Oscar

Andreea Damian

Cea mai buna poveste a unei despartiri, din toate timpurile

realitatea

Duffy- Rockferyy- Deluxe Edition

realitatea

Concertul Julio Iglesias din 20 mai a fost reprogramat in iulie

realitatea

Scrie un comentariu