Tabu
BEAUTY

Silicon Story: MANTEA o invinge pe ROXANA IONESCU!

razboiul sanilorROXANA IONESCU nu mai are trecere în showbiz datorită sânilor naturali! Aflată în finala castingului pentru titlul de „Burlăciţă”, „Mama Natură” a pierdut la mustaţă în faţa Andreei Mantea. Diferenţa a făcut-o bustul celor două: sânii Roxanei parcă au intrat la apă după ce a slăbit.

Sunt dorite de bărbaţi cu bani, s-a dezbrăcat în Playboy, s-au „tunat” la cabinetul doctorului estetician şi investesc sute de euro pe lună în imaginea lor. Se pare că acesta este portretul-robot după care cei de la Antena 1 au căutat vedete pentru emisiunea „Burlăciţa”, iar până acum nu s-au dezis. Dacă primele două eroine, Bianca Drăguşanu şi Rodica Miron, par construite după acelaşi tipar, iată că şi ANDREEA MANTEA (27 de ani), noua „Burlăciţă”, este aleasă după chipul şi asemănarea celor două, silicoanele brunetei făcând până acum turul televiziunilor şi deliciul telespectatorilor. Potrivit unor surse CLICK din cadrul echipei de producţie a emisiunii, a contat că Andreea are silicoane şi acesta ar fi fost avantajul care a ajutat-o să câştige rolul în emisiune.

Totuşi, Roxana Ionescu (28 de ani), rivala ei pentru rolul „Burlăciţei”, are un CV aproape identic, însă un mare minus: i-au intrat sânii la apă din caza curelor de slăbire repetate. Aşa se face că cea poreclită cândva „Mama Natură” a rămas pe tuşă la emisiunea tip reality-show, Click! anunţând în exclusivitate, în ziarul de sâmbătă, că Mantea a câştigat bătălia. Şi, ca o ironie, Roxana Ionescu a pozat şi ea în Playboy, a făcut şi ea audienţă cu sânii imenşi, şi-a arătat şi ea sfârcurile la „Dansez pentru tine”, este divorţată şi disponibilă, însă toate acestea nu au fost de ajuns pentru a-i lua faţa Andreei Mantea.

Se pare că în războiul sânilor au câştigat de această dată silicoanele, sânii naturali ai Roxanei micşorându-se considerabil după ce vedeta a slăbit 15 kg. Odată cu aceştia, iată că au intrat la apă şi contractele şi onorariile vedetei.

ARTICOLE SIMILARE

Cat de mult s-a schimbat CLEOPATRA STRATAN! Foto incredibile!

De ce s-a umplut de cosuri Elena de la Mandinga! E vorba de un microb

realitatea

Ce spun barbatii si femeile despre ce e sexy si frumos, azi

Cele mai bune remedii pentru arsuri solare

Andreea Damian

CE SCÂRBOS! Așa se “DEMACHIAZĂ” Ruby înainte de culcare

Scurtă istorie a lui Muxe, al treilea gen al Mexicului. Apare pentru prima dată pe coperta Vogue

Andreea Damian

Scrie un comentariu