Tabu
FASHIONSlider

Toamna designerilor români: 3 branduri, 3 stiluri diferite

Brandurile românești de fashion concurează cu mărcile internaționale, reușind să-și lanseze colecțiile pe marile podiumuri de modă. Designerii români au demonstrat adesea că sunt înzestrați cu creativitate pentru a dicta tendințele sezonului.

Trei brand-uri românești au reușit să revoluționeze conceptele în această toamnă. Seen Users, MEDEEA și ATU Body Couture vin cu propuneri de efect în acest sezon. Cuvintele non-conformism, extravaganță, eleganță, sunt cuvintele care descriu fiecare piesă vestimentară. Hainele lor prezintă atât bucuria de a ne îmbrăca, cât și dorința de a ieși în evidență în cel mai bun mod.

Seen Users

Seen Users se joacă cu liniile dintre nou și tradițional, dar și masculin și feminin, o zonă extrem de căutată în ultima vreme, pe care acest brand o simte cu naturalețe.

Colecția pentru toamnă/iarnă 2020-2021, intitulată The Romanian Gold & Other Stories este inspirată din zăcămintele naturale românești, cu precădere aurul, acesta fiind reprezentat în diferite forme pe piesele inedite.

Seen Users a găsit câteva abordări extrem de cool pentru acest sezon.

MEDEEA

Noua colecție MEDEEA se numește IKB – International Klein Blue și e inspirată din lucrările celebrului artist francez Yves Klein. Întreaga abordare estetică se construiește în jurul albastrului Klein. Cămăși din bumbac cu detalii secrete, pantaloni scurți de inspirație masculină cu detalii manufacturiere, rochii de mătase cu look auster, paltoane din lână XXXXL sunt principalele elemente în jurul cărora se desfășoară colecția de toamnă/iarnă 2020/21.

Pentru prima dată, MEDEEA introduce o nouă linie de îmbrăcăminte numită SS – „Second Skin”: salopete, colanți, topuri din material tehnologice cu detalii care urmăresc linia corpului.

ATU Body Couture

ATU Body Couture promovează designul minimalist, confortabil și util, un crez creativ ce trebuie respectat, dar care este trecut printr-un filtru personal și supus unor schimbări constante pentru a se putea adapta mereu la noile cerințe ale pieței.

Cea mai recentă colectie semnată de Cătălin Valean – Directorul de Creație al brand-ului este intitulată SUBASTRUM și are ca personaj central Femeia ATU fascinată de noțiunea de dragoste. Căutarea iubirii se încheie cu începutul unei ere post-romantice, un moment în care suntem forțați să uităm valorile noastre tradiționale, să ne punem la îndoială emoțiile și să ne adaptăm la un nou set de reguli.

ARTICOLE SIMILARE

Femeile vor regiza patru filme majore cu supereroi în 2020, iar Hollywood-ul va fi schimbat complet

realitatea

Începe Survivor România. Cum se numesc echipele și cine sunt concurenții

Andreea Damian

Brigitte Nielsen, declarație uluitoare. De ce a făcut al cincilea copil

Andreea Damian

Polițiștii britanici, pe urmele unui hoț care seamănă leit cu Ross din Friends

Andreea Damian

Proiectul „DIMITRIE CANTEMIR – Romanian sound of the Orient” în Alba Iulia

Tabu Tabu

Nietzsche s-a înșelat: ce nu te omoară NU te face mai puternic. E dovedit științific!

Andreea Damian

Scrie un comentariu